Românii din Diasporă se întorc acasă. Mulți vor participa la mitingul din 10 august -VIDEO
E zi de foc pe Aeroportul Otopeni! Câteva zeci de mii de români ajung chiar azi în țară, cu avioanele, iar o parte dintre ei ar urma să participe la marele miting al Diasporei ce are loc sâmbătă, în Piața Victoriei.
Ministrul de Interne a lansat un apel la manifestanții din 10 august, pe care îi îndeamnă să protesteze în mod pașnic. Totodată, Mihai Fifor s-a declarat convins că noul șef al Jandarmeriei Române, generalul Constantin Florea va gestiona evenimentele transparent și fără incidente.
Au fost discuții aprinse la sediul Jandarmeriei, acolo unde organizatorii protestului din 10 august s-au întâlnit cu reprezentanții instituției pentru a le cere ca acțiunile de mâine să se desfășoare pașnic.
Organizatorul mitingului, Tommy Tomescu, susține că nu este exclus ca la protest să apară persoane care să încerce să instige la violențe. La întâlnire a luat parte și un grup de activiști care a anunțat că, tot mâine, va avea loc și un marș la care vor lua parte 2000 de persoane.
Discuțiile dintre organizatorii protestului și reprezentanții Jandarmeriei au fost unele tensionate. Reprezentanții grupului Diaspora Pentru România” susțin că oamenii legii nu le-au spus dacă jandarmii anchetați în urma violențelor din 10 august vor lua parte și la evenimentele de anul acesta.
Potrivit organizatorilor, la protestul de sâmbătă sunt așteptați 250 de mii de oameni.