MENIU

Românii care se pot pensiona mai repede, fără penalizări. Lista a fost extinsă

Românii din mai multe judeţe ale ţării pot ieși la pensie cu câţiva ani mai devreme, fără să plătească penalizări.

Lista oraşelor în care românii pot ieşi la pensie mai devreme din cauza poluării urmează să fie extinsă.

Senatul a adoptat recent proiectele prin care şi locuitorii din Arad, Piteşti sau Giurgiu să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani. 

Condiţia necesară este ca să poată ieşi mai repede la pensie este ca acei oameni să fi trăit mai bine de 30 de ani în unul dintre oraşele de pe listă. 

Dacă au locuit acolo trei decenii, românii pot ieşi la pensie mai devreme cu doi ani şi fără să fie penalizaţi.

Proiectele de lege recent adoptate de Senat explică faptul că acele zone sunt poluate din cauza utilizării şi prelucrării substanţelor periculoase, de tip sulf, clor sau amoniac.

Proiectul legislativ se aplică locuitorilor din Vladimirescu, Arad, Horea, Cicir, Mandruloc, toate din judeţul Arad. În plus, după cum stabilește un amendament introdus la Senat, în listă va fi inclus și municipiul Pitești din județul Argeș.

Un alt proiect adoptat luni de Senat prevede introducerea în lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat a altor opt localități. Aceastea sunt Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş. 

"Studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6-10 ani mai scăzută decât media naţională (din cauza poluării - n.r.), până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare", spun inițiatorii proiectului.

Un alt treilea proiect ce prevede reducerea vârstei de pensionare cu doi ani stabilește introducerea în listă a localităților Bistra și Sălciua din județul Alba, Comănești, județul Bacău și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume.

În anul 2022, lista localităților poluate în care românii pot ieşi la pensie mai devreme cu doi ani a fost extinsă de mai multe ori.

Recent, s-a propus ca localitatea care urmează să fie adăugată pe lista românilor ce se pot pensia mai repede cu doi ani să fie Codlea din județul Brașov. Această zonă a fost intens poluată pentru o lungă perioadă de timp.

Astfel, articolul 65 din Legea 263/2010 introduce posibilitatea ca vârsta de pensionare să fie redusă cu doi ani fără penalizare pentru persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare.