Presa locală susține că "operațiunea" de alungare contra-cost a locatarilor abuzivi ar fi început deja încă de săptămâna trecută, când mai multe persoanele ar fi părăsit apartamentele ocupate, toul în schimbul sumei de 5.000 de euro.
În ultimele luni, imobilul a fost ocupat de un clan românesc, care a controlat întreaga activitate de „subînchiriere“ a locuințelor ocupate abuziv. Aceștia nu numai că locuiesc în clădire, ci au închiriat și unele case cu sume cuprinse între 300 până la 500 de euro, lucru pe care chiar și alți locuitori ilegali ai imobilului îl reclamă și îl definesc drept „un coșmar“, potrivit presei locale, citate de stiridiaspora.ro.
În plus, se pare că de-a lungul timpului, cei care locuiau în mod abuziv în blocul cu pricina ar fi reușit să bage spaima în vecini, ca urmare a amenințărilor lansate la adresa acestora. În plus, mulți dintre ei se ocupau și de afaceri necurate, cum ar fi traficul si consumul de substanțe interzise, reglarea de conturi, luptele și chiar de prostituție.
Coșmarul spaniolilor este aproape de a se fi încheiat, și asta datorită unui fond de investiții nord-american, care va recupera clădirea, în schimbul a 5.000 de euro pe locuință, mai mult de 100.000 de euro în total, bani ce vor fi dați „chiriașilor“ ilegali pentru a părăsi imobilul.