MENIU

România va transfera pacienții Covid-19 și în Germania - Hotărârea, aprobată de CNSU

Pacienți Covid. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi, 31 octombrie 2021, Hotărârea nr. 96 prin care MS și MAI, prin DSU, sunt abilitate să semneze acordul de transfer al pacienților în Germania.

Potrivit documentului, vând în vedere situația epidemiologică la nivel național caracterizată de supraaglomerarea unităților sanitare și în special a unităților de primiri urgențe și secțiilor de terapie intensivă cu pacienți care au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, luând în considerare faptul că la nivelul României nu pot fi suplimentate locurile pe secțiile de terapie intensivă pentru pacienții cu forme grave și severe de COVID-19 și este imperios necesar acordarea asistenței medicale de specialitate în secții de terapie intensivă,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c), e) și i) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se abilitează Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență, să semneze acordul pentru transferul pacienților cu forme severe și grave de COVID-19 în Republica Federală Germania.

Art.2 - Transportul pacienților se realizează cu aeronave din dotarea Ministerului Apărării Naționale sau din dotarea Forțelor Aeriene Germane.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.