România va continua să sprijine Ucraina "cu toate puterile". Anunțul premierului Marcel Ciolacu
România va continua să sprijine Ucraina "cu toate puterile", a transmis, joi, într-un mesaj video adresat participanţilor la Black Sea and Balkans Security Forum, premierul Marcel Ciolacu.
El a adăugat că România îşi propune să fie unul dintre "cei mai importanţi" actori ai procesului de reconstrucţie a Ucrainei.
"Din păcate, după mai bine de doi ani de la declanşarea agresiunii oribile a Rusiei, se repetă zilnic aceleaşi scene dramatice (...) - oameni morţi, valuri de refugiaţi ucraineni care aleg calea exilului. Populaţia rămasă acasă trăieşte pe muchie de cuţit. În faţa acestor tragedii, România are o singură variantă - să sprijine Ucraina în continuare cu toate puterile. Rămânem un cămin primitor pentru populaţia ucraineană, mai ales că vorbim în special de mame cu copii şi continuăm să ne susţinem vecinul să reziste atât militar, cât mai ales economic. Deja România a devenit unul dintre principalii furnizori de energie după ce atacurile Rusiei au avariat centralele electrice ucrainene. Suntem gata să exportăm cantităţile de energie necesare Ucrainei, aşa cum am făcut şi pentru Republica Moldova. Astfel, vom dejuca acest plan cinic al Rusiei", a afirmat prim-ministrul.
Nicolae Ciucă: România susține deschis Republica Moldova și Ucraina în aspirațiile lor europene
Ciolacu a menţionat, totodată, investiţiile pe care România le face pentru a deveni principalul hub logistic pentru mărfurile ucrainene.
"În paralel, investim multe miliarde de euro pentru ca România să fie principalul hub logistic pentru mărfurile ucrainene. Aceşti bani înseamnă construcţia de autostrăzi şi modernizarea de căi ferate. În plus, derulăm lucrări masive de peste 1,5 miliarde de euro în Portul Constanţa. (...) Cu ajutorul Statelor Unite, al altor aliaţi din NATO şi al Uniunii Europene, trebuie să transformăm Marea Neagră dintr-o zonă de război într-una a securităţii şi prosperităţii economice. Am stabilit deja ca împreună cu Turcia şi Bulgaria să efectuăm acţiuni comune de deminare. Vrem să asigurăm toate condiţiile ca Marea Neagră să fie o punte economică de legătură între Europa, Asia şi Orientul Mijlociu şi să devină un spaţiu energetic strategic unde exploatarea gazelor din adâncuri să genereze dezvoltare economică la nivel regional. În final, vă propun să privim cu încredere în viitor, un viitor în care să ne ocupăm de reconstrucţia Ucrainei. România îşi propune să fie unul dintre cei mai importanţi actori ai acestui proces. Avem oamenii, resursele şi determinarea pentru a ajuta Ucraina să renască. Contăm pe sprijinul aliaţilor şi partenerilor noştri pentru realizarea acestei perspective", a mai spus premierul României.