MENIU

România trimite un nou ajutor umanitar R.Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19

Sursă foto: Arhivă MApN

Un nou transport umanitar a plecat, astăzi, din România cu destinația Chișinău. Vorbim despre 1,5 tone de echipamente de protecție sanitară, necesare luptei cu pandemia de coronavirus. 

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române execută astăzi, 29 martie, o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul Republicii Moldova, în contextul pandemiei COVID-19, pentru transportul a 1,5 tone de echipamente de protecție sanitară, informează un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Apărării Naționale (MApN), 

Potrivit sursei citate, misiunea se desfășoară la solicitarea Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa.

Aeronava a decolat la ora 08.00, din Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinația Luxemburg, pentru încărcarea echipamentelor și transportul acestora la Chișinău.