România trimite ajutoare medicale Indiei. Țara a fost inclusă pe ”lista galbenă” - DOCUMENT
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat marţi seară, printr-o hotărâre, acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru India. Țara, a doua cea mai afectată din lume de pandemie după SUA, a fost inclusă pe ”lista galbenă”, actualizată de autorități.
CNSU informează că decizia are la bază solicitarea autorităţilor din Republica India, transmisă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de Covid-19.
”Se aprobă acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru Republica India, constând în cantităţile de produse prevăzute în anexa la prezenta hotărâre. Transportul cantităţilor de produse prevăzute la alin. (1) se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale cu o aeronavă din dotare, pe ruta România - India, sub egida Mecanismului European de Protecţie Civilă şi cu recuperarea a 75% din costul acestuia”, precizează hotărârea CNSU.
Potrivit autorităților, în India vor fi trimise 80 de bucăţi de concentratoare de oxigen de 5 şi 10 litri, 75 de bucăţi de butelii de oxigen de 40 de litri şi două dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat.
Prin aceeaşi hotărâre CNSU ”se completează lista ţărilor/ zonelor/ teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea aprobată prin Hotărârea nr. 23 din 22.04.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin introducerea Republicii India”.
Astfel, persoanele care vin în România din India trebuie să intre în carantină 14 zile. Excepție fac cele care s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de-a doua doze.
Situaţia în India a atins o gravitate fără precedent. Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că este ”mai mult decât sfâşietoare”, atrăgând atenția asupa importanței vaccinării.
”OMS face tot ce poate, furnizând Indiei materiale şi echipamente esenţiale, în special mii de concentratoare de oxigen, spitale de campanie mobile prefabricate şi materiale de laborator”, a adăugat Tedros, după ce varianta indiană a coronavirusului a creat haos în această ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, căreia numeroase state au anunţat că îi vor oferi ajutoare sanitare de urgenţă, potrivit Agerpres.
India este a doua cea mai afectată țară din lume de pandemie, dupa SUA, cu un bilanț de peste 17,9 milioane de cazuri Covid-19 și 201.165 de decese.