MENIU

România, ţara copiilor bătuţi. Câţi minori sunt agresaţi fizic de părinţi. Palma, metodă de educare

Violenţa asupra copiilor atinge cote alarmante în România. 63% dintre copiii chestionaţi într-un studiu realizat de „Salvaţi Copiii” au confirmat că sunt bătuţi de părinţi acasă, în timp ce 20% dintre mame și tați cred că pedeapsa fizică aplicată minorilor este o metodă de educare.

Sunt cifrele îngrijorătoare care arată pericolul la care cei mici sunt expuşi chiar în propria familie. Mai mult, studiul mai subliniază o realitate crudă: majoritatea părinților și o parte din copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic, potrivit Unicef.

Totodată, rececensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență. În tot acest timp, pe reţelele de socializare, o parte dintre internauţi consideră că părinţii au dreptul să le aplice unele corecţii fizice copiilor. 

 Care sunt efectele asupra dezvoltării copilului, pe termen lung

Există numeroase date potrivit cărora violenţa, exploatarea şi abuzul pot afecta sănătatea fizică şi mentală a copilului pe termen scurt şi lung, limitându-i capacitatea de învăţare şi socializare şi afectându-i tranziţia la maturitate, cu consecinţe negative ulterior în viaţă. Unii copii, atât fete, cât şi băieţi, sunt vulnerabili din cauza apartenenţei etnice sau statutului socio-economic.

Un nivel mai ridicat de vulnerabilitate se regăseşte adesea în rândul copiilor cu dizabilităţi, din institutii, cu parinti plecati să lucreze în strainatate, precum și în rândul mamelor minore și al adolescentilor.

Vulnerabilitatea este influenţată şi de vârstă; copiii mici prezintă un risc mai mare de expunere la anumite tipuri de violenţă, riscurile fiind diferite la vârste diferite.

Agresorii: părinţi, membri ai familiei, profesori

Actele de violenţă, exploatare şi abuz sunt deseori comise de persoane cunoscute copilului, inclusiv de părinţi, alţi membri ai familiei, îngrijitori, profesori, patroni, organele de impunere a legii, şi alţi copii.

Doar o mică parte din actele de violenţă, exploatare şi abuz sunt raportate şi investigate şi prin urmare mulţi dintre cei ce le comit rămân nepedepsiţi. Este esential ca aceste cazuri sa fie raportate. Prevenirea şi răspunsul în situaţii de violenţă, exploatare şi abuz vizează copilul pe parcursul întregii vieţi.