MENIU

România Suverană | Acuzații grave după tragedia din Gorj - Ce se ascunde în spatele mutărilor de la Complexul Energetic Oltenia

România Suverană | Acuzații grave după tragedia din Gorj - Ce se ascunde în spatele mutărilor de la Complexul Energetic Oltenia

Constantin Crețan, lider sindical CE Oltenia, a făcut acuzații grave, în emisiunea România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, după accidentul tragic în care 3 mineri au murit și alți 10 au fost răniți la Cariera Jilț Sud, în județul Gorj.

„Suntem foarte indurerați că datorita mafiei din CE Oltenia avem oameni morți din cauza unei clici politice. Am facut aceste lucruri publice. 

Aș începe cu dl ministru al Energiei, care are, potrivit declarației de avere, acțiuni la OMV Petrom.

L-a numit pe dl Burlan, care conduce CEO si care dă vina pe minerii care au murit si pe șofer, nu pe ei, care sunt de vină. Dl Burlan a avut relații și cu firma de transport. Nu șoferul este de vină, ci firma  care a capusat, i-a asigurat dlui Burlan, dupa ce a fost dat afara. Și are dosar penal pentru furtul mesei minerilor. Dupa aceea clasa politica i-a gasit un loc căldut in CEO. 

Ne confuntam cu frica sindicalistilor. Sunt 25 de sindicalisti care sunt plătiți să răspundă de condițiile de muncă, ei nu au ajuns niciodata in productie. Unii dintre sindicaliști primeste 20 de mii de lei, 25 de mii. Mai mult, corpul de control a imputat salariile acestor sindicalisti. Deci este o clica politica, nu-i mai facem fata.

Rog institutiile statului ca acel contract cu OMV, ce a fost aprobat in Consiliul de supraveghere inainte de a se tine sedinta.

Astazi au pus inca doi oameni în directorat, unul de la PNL, unul de la PSD, pentru că ei impart puterea si interesele, cum e la CEO.

Am probe si detin dosare. Am sesizat instituțiile statului, le-au dat pedepse ușoare”, a declarat Constantin Crețan, lider sindical Complexului Energetic Oltenia, miercuri seară, la România Suverană.