MENIU

România sub ape. Trei drumuri naţionale şi 9 drumuri judeţene, închise din cauza inundaţiilor

Mai multe drumuri naționale și județene sunt blocate de inundații. Foto/ISU

Trei tronsoane de drumuri naţionale şi 9 tronsoane de drumuri judeţene din judeţul Galaţi sunt închise duminică dimineaţă, din cauza inundaţiilor. În judeţul Vaslui, este afectat doar un drum naţional, conform datelor de la centrul Infotrafic al Poliției Române.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la ora 6.00, raficul rutier este oprit pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale din judeţele Galaţi şi Vaslui:

Judeţul Galaţi:

 

- DN 25, între localităţile Vameş şi Piscu;

- DN 26, între localităţile Rogojeni şi Găneşti şi între localităţile Chiraftei şi Măstăcan, (rută ocolitoare DJ 242 Folteşti – Fârţăneşti – Cuca - Vârlezi);

 9 tronsoane de drumuri judeţene.

Judeţul Vaslui:

 

- DN 26, între loc. Blăgeşti şi limita cu judeţul Galaţi.

Poliţiştii recomandă şoferilor ca, înainte de a porni la drum, să se informeze cu privire la condiţiile meteorologice şi la restricţiile de circulaţie şi, pentru siguranţa lor, să nu pătrundă pe tronsoane închise traficului!