MENIU

România pe urma Greciei? Incendiu de vegetație uscată pe 15 hectare, în apropiere de Oradea

Doar joi dimineață pompierii au stins 4 incendii de vegetație în județul Bihor. Foto/Arhivă

Pompierii militari orădeni intervin joi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa 15 hectare, de la marginea municipiului Oradea, în apropierea unui adăpost de câini. Doar joi până la amiază, pompierii bihoreni au intervenit la patru incendii de vegetaţie uscată, flăcările periclitând anexe gospodăreşti, ferme, animale.

Pompierii militari orădeni intervin joi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe o suprafaţă de circa 15 hectare, de la marginea municipiului Oradea, în apropierea adăpostului de câini.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, peste 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, coordonaţi în teren de prim-adjunctul inspectorului şef, locotenent-colonel Csilik Alexandru Adrian, acţionează cu cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată care se manifestă la un teren situat la ieşirea din Oradea spre Sântandrei.

Echipajele de pompieri au reuşit să localizeze incendiul, împiedicând propagarea flăcărilor la adăpostul de câini, silozuri de cereale, o fermă şi alte construcţii. Se acţionează în continuare pentru stingerea incendiului. Situaţia este în dinamică: vântul alimentează flăcările şi dezvoltă focare disparate.

ISU Bihor a tras din nou un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă incendierea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor.

Doar joi până la amiază, pompierii militari bihoreni au intervenit la patru incendii de vegetaţie uscată, flăcările periclitând anexe gospodăreşti, ferme, animale.

Arderea vegetaţiei uscate este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor. 

Mai multe articole despre:
incendiu vegetatie vegetatie uscata oradea pompieri