România, pe primul loc pe piața din Egipt, după ce întrece Rusia - Cantități record de grâu vândute în 2021
România a devansat Rusia pe piața de grâu din Egipt, după o recoltă consistentă în 2021. Cantități record de grâu european sunt cumpărate din toată lumea.
Exporturile de grâu ale Uniunii Europene ar putea depăşi pragul de 11 milioane de tone până la finele acestei luni, susţine Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel. Un astfel de volum ar fi cu 25% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut şi de asemenea cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată la acest moment al sezonului agricol.
Această cerere a dus la creşterea cotaţiilor futures la grâul de panificaţie până la un nivel record. Marţi, la bursa de la Paris cotaţiile la grâu au ajuns la 284 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2008.
Grâul european acoperă un deficit provocat de livrările reduse din alte părţi ale lumii precum şi efectul taxelor la export care au redus vânzările de grâu ale Rusiei, cel mai mare exportator mondial. Un exemplu în acest sens este România, care după o recoltă consistentă în acest an a trecut în faţa Rusiei şi domină vânzările de grâu pe piaţa din Egipt, cel mai mare cumpărător mondial, scrie Bloomberg, citat de agerpres.ro.
În plus, din cauza secetei care a afectat recoltele de grâu din America de Nord, cumpărătorii încearcă acum să obţină grâu cu un conţinut ridicat de proteine din nordul Europei. Algeria, un alt mare cumpărător mondial de grâu, se îndreaptă şi ea spre livrările din acea zonă iar China cumpără cantităţi mari de grâu din Franţa.
Cele mai recente date oficiale ale Comisiei Europene arată că vânzările de grâu ale UE se ridicau, la finele lunii octombrie, la nouă milioane de tone însă aceste cifre nu includ şi datele cu privire la exporturile Franţei, unul din cei mai mari vânzători de grâu din blocul comunitar. La rândul său, guvernul american se aşteaptă ca în sezonul actual, care se va încheia în luna iunie 2022, UE să exporte 35,5 milioane de tone de grâu, devansând Rusia în calitate de cel mai mare exportator mondial.