MENIU

România, LIDER la lucrările de construcții în UE, în septembrie

România, lider la lucrările de construcții în UE în septembrie

Lucrările de construcții din țara noastră au crescut cu 17,3% în septembrie față de aceeași lună din 2019. Potrivit datelor Eurostat, acesta a fost cel mai mare avans înregistrat în statele membre UE.

În perioada menționată, lucrările de construcții au scăzut cu 2,7% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro.

Față de august, scăderea a fost de 2,5% în UE și de 2,9% în zona euro. România a raportat al doilea cel mai mare avans al lucrărilor de construcții, de 1,7%, fiind devansată doar de Slovenia, care a înregistrat o creștere de 2,6% în septembrie față de august.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, volumul total al lucrărilor de construcţii din țara noastră s-a majorat atât ca serie brută (+18,7%), cât şi ca serie ajustată sezonier (+19,2%) în septembrie, în ritm anual. Cele mai mari creșteri au fost raportate în lucrările de reparaţii capitale (+83,4%, respectiv +78,2%) şi cele de întreţinere şi reparaţii curente (+16,7%, respectiv +18,8%). Față de august, lucrările de construcții au crescut cu 9,8% ca serie brută și cu 1,6% ca serie ajustată sezonier.


 

Mai multe articole despre:
lucrari de constructii eurostat romania lider ins