MENIU

România, Italia și Grecia au cei mai mulţi proaspeți absolvenţi șomeri

Rata șomajul este mai mare în cazul absolvenţilor de liceu

România, alături de Italia și Grecia, este una dintre țările Uniunii Europene cu cel mai mic procent de angajare pentru proaspeții absolvenți de studii medii sau superioare. Un român din patru nu-și găsește loc de muncă sau pur și simplu nu este interesat.

Ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE care erau angajaţi a ajuns în 2023 la 83,5%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu 82,4% în 2022, însă România se numără printre ţările membre cu cei mai mulţi şomeri în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE, arată datele publicate miercuri de Eurostat și citate de Agerpres.

Proaspeţii absolvenţi sunt persoane cu vârsta între 20 şi 34 de ani, care şi-au finalizat studiile secundare sau terţiare în ultimii trei ani.

Potrivit sursei citate, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi este mai mare de 80% în 22 de ţări membre UE. Cel mai bine la acest capitol stă Malta, unde 95,8% din proaspeţii absolvenţi erau angajaţi în 2023, urmată de Ţările de Jos (93,2%) şi Germania (91,5%).

La polul opus, cele mai scăzute rate de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi se înregistrau în Italia (67,5%), Grecia (72,3%) şi România (74,8%).

Rata de ocupare este mai mare în rândul absolvenţilor de facultate decât în cazul celor care au terminat liceul. În 2023, rata de ocupare a proaspeţilor absolvenţi de facultate era mai mare de 90% în Irlanda, Austria, Belgia, Suedia, Slovacia, Polonia, Germania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Ţările de Jos, Malta şi Estonia. În doar două ţări membre UE acest indicator era mai mic de 80%: Grecia şi Italia.

Pe sexe, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE este mai mare în rândul bărbaţilor (85%) decât în rândul femeilor (82%). Această situaţie se regăseşte în 18 state membre, inclusiv în România. 

La nivelul UE, în ultimii zece ani s-a înregistrat o creştere a ratei de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi. În 2013, această rată se situa la 74,3% şi între timp a crescut constant. Excepţia a fost în anul 2020, afectat de pandemie, când ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE a scăzut cu 2,3 puncte procentuale, comparativ cu 2019, până la 78,7%.