România în stare pură: Festivitate pentru inaugurarea unui lift, la Spitalul Rădăuți
Investițiile în România au ajuns la un nivel atât de scăzut încât autoritățile locale fac festivități de inaugurare și atunci când inaugurează un simplu lift. Nu este o glumă, s-a întâmplat la Suceava. Clădirea veche a Spitalului municipal Rădăuți a fost dotată cu un ascensor, iar acesta a fost inaugurat cu fast.
Clădirea veche a Spitalului municipal Rădăuți a fost dotată cu un ascensor. Investiția fost inaugurată, vineri dimineață, în cadrul unei festivități la care au participat primarul Bogdan Loghin, directorul spitalului, dr. Flaviu Sima, mai mulți medici din cadrul unității sanitare, reprezentanți ai firmei care a proiectat și executat lucrarea.
„Astăzi ne-am adunat aici pentru o zi importantă pentru Spitalul Minicipal Rădăuţi. Deşi e data de 13 ianuarie, vrem să inaugurăm primul lift care va deservi incinta spitalului vechi. Suntem foarte mulţumiţi că am reuşit să îndeplinim acest obiectiv de investiţii”, a spus managerul spitalului, dr. Flaviu Sima, potrivit stirisuceava.net