România în Schengen. Ultima zi de controale la vamă. De mâine, circulăm liberi în UE
Ziua de 31 decembrie 2024 va fi ultima în care românii vor sta la coadă în vămi. De la 1 ianuarie, suntem în Schengen, așa că, circulăm liberi în interiorul Uniunii Europene. Rămân controale în state precum Elveția sau Turcia, destinații de vacanță pentru români, iarna și vara.
Este ultima zi în care România mai are controale la trecerile terestre de frontieră. De la 1 ianuarie 2025, ţara noastră intră deplin în Spaţiul Schengen. Astfel că, marți este ultima zi în care cei ce se deplasează către sau dinspre Ungaria și Bulgaria vor mai fi nevoiți să oprească la punctele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie.
Din noaptea de Revelion, călătoriile între România și celelalte state membre Schengen, cu excepția Ciprului și Irlandei, vor fi similare unei deplasări în interiorul țării.
Călătorii trebuie totuși să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, cum ar fi cartea de identitate sau pașaportul. Polițiștii de frontieră români vor efectua controale nesistematice și aleatorii în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră.
Ministrul de Intrene, Cătălin Predoiu, merge în noaptea de revelion în vama de la Giurgiu, pentru a trece granița în Bulgaria după intrarea în Schengen.
Punctele de trecere a frontierei unde va fi eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025
I. La frontiera româno-ungară:
1. Petea, judeţul Satu Mare - rutier;
2. Carei, judeţul Satu Mare - feroviar;
3. Urziceni, judeţul Satu Mare - rutier;
4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor - feroviar şi rutier;
5. Săcuieni, judeţul Bihor - rutier;
6. Episcopia Bihor, judeţul Bihor - feroviar;
7. Borş, judeţul Bihor - rutier;
8. Salonta, judeţul Bihor - rutier şi feroviar;
9. Vărşand, judeţul Arad - rutier;
10. Curtici, judeţul Arad - feroviar;
11. Tudor Vladimirescu, judeţul Arad - rutier RO-LA;
12. Turnu, judeţul Arad - rutier;
13. Nădlac, judeţul Arad – rutier:
14. Nădlac II, judeţul Arad – rutier;
15. Cenad, judeţul Timiş – rutier;
16. Borş II, judeţul Bihor – rutier;
17. Beba Veche, judeţul Timiş – rutier;
II. La frontiera româno-bulgară:
1. Calafat, judeţul Dolj - rutier, feroviar;
2. Bechet, judeţul Dolj - rutier (bac) şi portuar;
3. Corabia, judeţul Olt - portuar;
4. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;
5. Zimnicea, judeţul Teleorman - rutier (bac) şi portuar;
6. Giurgiu, judeţul Giurgiu - rutier, feroviar şi portuar;
7. Olteniţa, judeţul Călăraşi - portuar;
8. Călăraşi (Chiciu), judeţul Călăraşi - rutier (bac) şi portuar;
9. Ostrov, judeţul Constanţa - rutier;
10. Lipniţa, judeţul Constanţa - rutier;
11. Dobromir, judeţul Constanţa - rutier;
12. Negru Vodă, judeţul Constanţa - rutier şi feroviar;
13. Vama Veche, judeţul Constanţa - rutier;
14. Giurgiu II, judeţul Giurgiu - rutier (bac).
III. Puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritimă:
1. Brăila, judeţul Brăila - portuar;
2. Cernavodă, judeţul Constanţa - portuar;
La 12 decembrie, Consiliul Uniunii Europene a decis ca România şi Bulgaria să intre în Schengen şi cu graniţele terestre de la 1 ianuarie anul viitor, ceea ce înseamnă că România şi Bulgaria devin graniţe externe pentru spaţiul Schengen.
În 19 decembrie, guvernul de la Sofia a decis introducerea controalelor la granița comună pentru șase luni. Asta înseamnă că românii vor putea ieși din țară spre Bulgaria fără să fie supuși controalelor sistematice, dar vor fi controlați la intrarea în țara vecină, până la vară.
CNAIR păstrează personal pentru roviniete
CNAIR anunţă că, odată cu intrarea României în spaţiul Schengen cu graniţele terestre de la 1 ianuarie, va păstra în punctele de trecere a frontierei personal doar pentru comercializarea de roviniete şi emitere de Autorizaţii Speciale de Transport.
„Aderarea României la spaţiul Schenghen şi cu graniţele terestre va determina schimbări în ceea ce priveşte controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autorităţile române trebuie să elimine orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului prin PTF (Punctele de Trecere ale Frontierei) şi implicit elimininarea controlului specific al CNAIR.
În consecinţă, CNAIR va desfăşura în ACI (Agenţiile de Control şi Încasare) din PTF cu statele UE (Ungaria si Bulgaria) doar activitate comercială pe sensul de intrare în ţară, respectiv comercializare de roviniete şi emitere AST (Autorizaţii Speciale de Transport) la cerere”, anunţă, marţi, CNAIR, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, pentru reorganizarea activităţii în ACI de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost dispuse următoarele măsuri:
- demararea procedurilor de conservare a instalaţiilor de cântărire de pe sensul de ieşire din ţară;
- păstrarea în stare de funcţiune a instalaţiilor de cântărire pe sensul de intrare în ţară şi utilizarea unei instalaţii pentru emitere de Autorizaţii Speciale de Transport la cerere;
- redimensionarea personalului existent, astfel încât să fie asigurate cu personal în ture de lucru doar activitatea comercială pe sensul de intrare în ţară (vânzare rovinieta şi AST).
„Concret, începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR asigură pe sensul de intrare personal în spaţiile adiacente fluxurilor de trafic, în actualele amplasamente ACI dotate cu sisteme de cântărire, în vederea facilitării obţinerii imediate a Autorizaţiilor Speciale de Transport, la solicitarea conducătorilor auto, pentru vehiculele cu depăşiri de mase şi/sau dimensiuni, în scopul punerii în legalitate a circulaţiei vehiculelor agabaritice din punct de vedere al traseului optim, esenţial pentru siguranţa rutieră şi traversarea sectoarelor de drum în limitele restricţionate”, a mai transmis sursa citată.