MENIU

România, în Schengen! Rareș Bogdan: „Problema noastră azi e acest cuplaj cu Bulgaria”

Rareș Bogdan

Europarlamentarul Rareș Bogdan consideră că România e dezavantajată în procesul de aderare la spațiul Schengen de cuplajul cu Bulgaria.

„Problema noastră azi, nu-mi face plăcere s-o spun, dar e acest cuplaj care ne crează o problemă uriașă datorită răcirii, intrării într-un conflict violent în ultimele săptămâni între Bulgaria și Olanda”, a declarat Rareș Bogdan, miercuri seara, la un post TV.

„Eu știu un lucru: fiecare stat are interese. România are interesul să intre în Schegen. Pentru asta trebuie să facem absolut tot ce ne stă în putință, iar pe mine nu mă interesează să tragem după noi o țară care încă are probleme cu MCV, cu o instabilitate politică ce a ajuns deja la al treilea an și unde al doilea partid e pro-rus. În România nu există o astfel de situație cel puțin până acum și sperăm să nu existe”, a mai spus europarlamentarul.

„Dacă bulgarii vor înțelege că trebuie să acționeze în tandem cu România și să înțeleagă că trebuie să respecte strategia României, care e una inteligentă, pentru acest an, atunci nu e nicio problemă, dar dacă vor continua aceeași atitudine în care practic operarea e una… înghețarea practic pe care o propune Bulgaria nu aduce nimic. E important ca linia democratică să se deschisă, ca linia diplomatică între aceste țări să fie dezghețată pentru că noi avem nevoie de o soluție, iar soluția e una singură – extinderea Schengen.

Cred că acum Bulgaria acționează ușor lipsit de o strategie extrem de clară și nu ne ajută foarte mult în acest moment acest cuplaj. Trebuie să procedăm la fel ca Croația, asta e părerea mea”, a mai spus Rareș Bogdan,

Mai multe articole despre:
rares bogdan austria schengen