MENIU

România, fruntașă la sărăcie: averea medie, 5.800 de euro. Bulgarii ne-au depășit

România este fruntașă la sărăcie. Asta arată tot mai multe statistici. Suntem mai săraci de 11 ori față de media Uniunii Europene. Chiar și bulgarii o duc mai bine. Și nici nu e de mirare! Oamenii spun că abia se descurcă să trăiască de pe o zi pe alta, iar când vine vorba despre economii ori investiții, nici nu se pune problema să le aibă. 

Ultimele date arată că România are o avere medie pe cap de locuitor de 5.823 de euro, în timp ce media la nivel european este de peste 65.000 de euro. Averea financiară se referă la fonduri de investiții, depozite bancare sau fonduri de pensii.

Oamenii se plâng și spun că abia se descurcă de pe o zi pe alta, iar de depozite bancare nici nu poate fi vorba, în condițiile în care veniturile nu le ajung nici pentru o lună întreagă.

Printre țările vecine care ne depășesc când vine vorba de averea medie se regăsesc Bulgaria, cu aproape 7.800 de euro, și Ungaria, cu peste 12.000 de euro. 

 

Mai multe articole despre:
saracie romani economii salarii romani