MENIU

România extremelor. De la pensia de 1 leu la pensia de 288 milioane lei vechi

România, țara extremelor

Parlamentarii vor să își asigure o bătrânețe liniștită după regimul de muncă grea din fotoliile de aleși. Ei își votează azi pensii speciale de până la 4.400 lei pe lună, pe lângă pensia normală primită de la stat. Asta în timp ce în România există încă pensii de 1 leu.

Pensiile speciale, tăiate pe vremea guvernului condus de Emil Boc, revin în forță în guvernarea PSD. Nu doar parlamentarii se consideră mai speciali, ci și alte categorii de români.

Au reînviat în ultimii ani pensiile speciale ale magistraților, ale foștilor angajați din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și alte servicii de informații. Guvernul Ponta intenționează să revină la pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi, grefieri, pe care oricum le-a înlocuit cu indemnizații speciale.

Pensiile speciale ale magistraților sunt cele mai mari, cu valori medii de peste 9.000 lei lunar. Asta în timp în România există încă pensii de 1 leu, suplimentate printr-o indemnizație de completare până la valoarea pensiei minime de 400 lei.

La începutul anului 2015, pensia medie era de 844 lei, nu cu mult peste valoarea de 800 de lei cât era în urmă cu doi ani.

România este țara extremelor și în cazul pensionarilor, după modelul unor state din America de Sud mai degrabă decât după standardele sociale ale UE.

Cea mai mare pensie din România este primită de un fost magistrat din București care încasează de la stat 28.852 de lei pe lună, potrivit datelor prezentate de Rovana Plumb, ministrul Muncii, la începutul acestui an. 

Alți 10 pensionari de lux din România primesc lunar minimum10.000 lei de la poștaș. Un arădean și un pensionar din Satu Mare încasează peste 19.000 de lei lunar, în Suceava există o pensie de peste 16.000 de lei pe lună, iar în Teleorman de 13.800 de lei

Pensiile speciale ale militarilor și polițiștilor

Guvernarea actuală este generoasă și cu pensiile speciale din sistemul de apărare. lege adoptată în aprilie de Guvern prevede ca militarii şi poliţiştii care au avut pensiile tăiate la recalcularea din 2010 să își recupereze retroactiv toți banii pierduți, în mod eşalonat, pe o perioadă de cel mult 2 ani de acum înainte.

Acelaşi proiect prevede că pensiile militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie a inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut.

Pensiile speciale de care beneficiază pensionarii Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi SRI fac din aceștia o categorie preferențială de români. În 2015, pensia medie a acestora se ridică la 2.724 lei, de 4 ori peste pensia medie și de 8 ori pensia minimă.

Marele ghinion al românilor cu pensii speciale este acela că pot fi desființate oricând. Curtea Constituțională a decis în anul 2010 că doar pensiile din sistemul asigurărilor de stat sunt intangibile.

Pensie de 400 lei, coșul minim de supraviețuire: 2.000 lei pe lună

Limita sărăciei în cazul pensionarilor din România a fost de mult depășită. Aproape 400 de mii de români primesc pensia minimă garantată de stat, care a crescut în acest an la 400 de lei. Asta în timp ce coșul minim de supraviețuire, calculat după standardele INS, depășește 2.000 de lei lunar.

Pensia minimă nu a ținut pasul cu creșterea salariului minim și nici cu ritmul inflației și al majorării prețurilor. Din 2009 și până în 2015, pensia minimă garantată de stat s-a majorat cu doar 50 de lei (de la 350 lei la momentul introducerii legii în anul 2009, pe vremea guvernului Boc).

Din 400 de lei pe lună un pensionar din România este obligat să plătească cel puțin jumătate pe cheltuielile de utilități - gaze, curent electric, apă, întreținere. În lunile de iarnă, cheltuielile cu căldura înghit toată pensia minimă.

Pensia se evaporă și cu impozitele pe proprietate - minim 20% din buget, ceea ce înseamnă că pensionarul rămâne cu doar 20% din bani pentru mâncare - mai precis, 80 de lei pe lună.

Dacă au ghinionul să se îmbolnăvească, românii care trăiesc din pensia minimă nu își pot permite medicamentele necompensate și sunt victimele sigure ale spitalizării.

Cei mai săraci pensionari din România sunt cei din județele Giurgiu și Botoșani, unde pensia medie nu trece de 700 lei. Alte județe aflate la limita de jos a sărăciei sunt Vrancea (704 lei) și Vaslui (707 lei).

La nivelul țării, discrepanțele sunt foarte mari între regiuni. Pensiile cele mai ridicate se plătesc în Capitală - 1.068 lei pensia medie, urmată de județele Hunedoara - 1.036 lei, Brașov - 1.011 lei, Galați 915 lei și Prahova - 905 lei.

La începutul anului 2015, erau 5,3 milioane de pensionari în România, dintre care 4,6 milioane primeau pensia de asigurări sociale de stat, restul fiind pensionari proveniţi din fostul sistem de asigurări pentru agricultori, pensionari de invaliditate sau de urmaș.

Cei mai mulți pensionari nu sunt nepărat în județele cu cea mai mare populație: de exemplu, Prahova conduce în topul pensionarilor, după Capitală, cu aproape 200 de mii de români aflați la pensii. Și județele Dolj sau Bihor se află în vârful clasamentului, cot la cot cu Cluj sau Timiș.

Mai multe articole despre:
pensionari pensii speciale pensii de lux