România DONEAZĂ aproape 500.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 Moderna pentru Republica Coreea
România donează 450.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 Moderna Republicii Coreea, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19. Decizia a fost luată joi de Guvernul Florin Cîțu.
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Coreea, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19. Ajutorul umanitar constă în acordarea a 450.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către compania Moderna.
”Transportul se asigură, după caz, de către partea coreeană sau de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională Tarom, și va fi coordonat de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile coreene și Comisia Europeană, după caz”, a transmis Ministerul Sănătății.