MENIU

România, dezastru la colectarea de taxe și impozite

România a ajuns la o pondere a taxelor şi impozitelor de 25,8% din PIB, anul trecut, al doilea cel mai redus nivel din Uniunea Europeană (UE) şi în scădere de la 26,5% în anul anterior, potrivit datelor afişate miercuri de Eurostat - Biroul de statistică al UE.

Cea mai redusă pondere a taxelor în PIB o avea Irlanda, de 23,5%, în scădere de la 24% în anul anterior.

Bulgaria se află imediat după România în clasamentul slabei colectări de taxe, cu o pondere de 29,5% din PIB, dar în creştere de la 29% în anul anterior. În plus, Lituania a mai înregistrat un nivel de sub 30%, respectiv de 29,8%.

Spre comparaţie, restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est performau mult mai bine decât România. Slovacia a ajuns la o pondere de 33,2% a taxelor în PIB, în creştere de la 32,4% în anul anterior, Polonia la 35,1%, de la 34,5%, iar Republica Cehă la 35,4%, de la 34,8%.

În schimb, asemenea României, rata taxelor colectate de Ungaria a scăzut la 38,4% din PIB, de la 39,3% din PIB, în anul anterior.

La polul opus, cea mai ridicată cotă de impozite şi contribuţii sociale în PIB a fost înregistrată de Franţa, de 48,4%, urmată de Belgia (47,3%), Danemarca (46,5%), Suedia (44,9%), Finlanda (43,4%), Austria şi Italia (fiecare cu 42,4%), Grecia (41,8%), Germania (40,5%) şi Luxemburg (40,2%).

„Ponderea totală a impozitelor şi taxelor din PIB, adică suma impozitelor şi a contribuţiilor sociale nete ca procent din Produsul Intern Brut, a fost de 40,2% în Uniunea Europeană în 2017, o creştere faţă de 2016 (39,9%). În zona euro, veniturile fiscale au reprezentat 41,4% din PIB în 2017, uşor în creştere de la 41,2% în 2016", se mai scrie într-un comunicat de presă al Eurostat.

Indicatorii fiscali sunt realizaţi armonizat, pe baza Sistemului european de conturi (ESA 2010), care permite o comparaţie exactă a sistemelor fiscale şi a politicilor fiscale între statele membre ale UE, conform Eurostat.

Mai multe articole despre:
PIB Eurostat colectare taxe