România, Bulgaria și Grecia au cerut sprijinul UE pentru crearea unui nou coridor pentru gaze
România, Bulgaria și Grecia au cerut, marți, sprijinul Uniunii Europene pentru crearea unui nou coridor pentru gaze naturale, între cele trei țări, la o săptămână după ce Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului South Stream, informează DPA, potrivit Agerpres.
Cele trei țări au afirmat într-o declarație comună, consultată de DPA, că sprijină "dezvoltarea unui nou coridor vertical pentru gaze care să conecteze Grecia, Bulgaria și România cu scopul de a asigura aprovizionarea bidirecțională neîntreruptă de gaze".
"Cele trei părți fac apel la Comisia Europeană să sprijine inițativa lor pentru o cooperare regională mai strânsă și pentru promovarea proiectelor necesare pentru realizarea sa efectivă și eficientă", au anunțat cele trei țări, referindu-se la "instrumente financiare" ale UE.
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maros Sefcovic, a declarat că CE este pregătită să ia în considerare utilizarea fondurilor europene, pentru a contribui la "o integrare mai bună și solidă a sistemului energetic din aceste țări în cadrul global energetic al UE".