MENIU

România are în continuare cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană. Specialiștii vorbesc despre trei tipuri de inflații la raft

România are în continuare cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană

România are în continuare cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, iar puterea de cumpărare continuă să scadă. 

Prețurile alimentelor sunt tot mai mari, iar specialiștii vorbesc în acest moment despre cel puțin trei tipuri de inflații. Una dintre ele este inflația ascunsa: adică un gramaj mai mic, dar același preț. Spre exemplu, în urmă cu cinci ani în piețe o legătură cu cinci fire de pătrunjel costa un leu, acum legătura are 3 fire, si are acelasi cost. 

Mâncarea, produsele nealimentare și serviciile au continuat să se scumpească în februarie, conform Institutului Național de Statistică. Inflația a ajuns la 7,2%, în ușoară scădere față de ianuarie, când era 7,4%. Vedem însă această creștere la începutul anului, iar motivul principal, spun economiștii, este pachetul de măsuri fiscale care a dus la creșteri de taxe pentru mediul de afaceri.

Prognoza meteo, 16 martie. Vremea ne răsfață cu temperaturi plăcute, dar pot să apară și precipitații slabe

Primul tip de inflație cu care ne confruntăm este acela al inflației ascunse. Cu alte cuvinte, in magazine sau în piețe cumpărăm un produs care are același preț ca acum câteva luni însă un gramaj mai mic. Acest lucru se întâmplă și atunci când vorbim despre legume, pentru că legăturile de verdețuri au mai puține fire sau când ne referim la produsele de bază, pentru că lactatele au o cantitate mai mică. La fel se întâmplă și la mezeluri

Un alt tip de inflatie cu care ne confruntăm, spun specialiștii, este acea inflație prin care producătorii aleg să crească un an prețul unui anumit produs cu un anumit procent, și dau vina pe inflație. 

Mai vorbim și despre un alt tip de inflație, ce se regăsește în scumpirea altor produse. Cum am văzut, de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență privind plafonarea adausului comercial la maximum 20% pentru o serie de categorii de bază, detergenții și produsele de igienă s-au scumpit foarte mult.

În ceea ce privește inflația în România în comparație cu alte țări din UE, cehii ne depășeau anul trecut, dar inflația a revenit spectaculos sub 3%, Ungaria la fel - 3,7%, Polonia a anunțat că renunță la reducerea TVA pentru alimente, tocmai pentru că inflația a coborât serios. Iar media europeană este 3,1%.

Un rond din Buzău făcut în bătaie de joc a fost dărâmat după câteva zile. Omenii, revoltați: „Era ca în desene animate”