România ar putea rămâne fără MEDICI DE FAMILIE în următorii ani! Criză uriașă
România ar putea rămâne fără medici de familie peste 10 ani! Este avertismentul sumbru care vine chiar din partea președintelui Colegiului Medicilor. Totul în condițiile în care, în acest moment, peste jumătate dintre doctorii de familie care activează în cabinete au peste 60 de ani și se apropie de vârsta de pensionare. Alarmant este că deja sunt sute de localități fără medici de familie, pentru că medicina de familie nu este atractivă pentru doctorii tineri. Asta înseamnă că mulți oameni riscă să rămână fără acces la serviciile medicale.
În acest moment sunt aproximativ 10.000 de medici de familie în întreaga țară, însă problema este că cei mai mulți sunt concentrați în marile orașe ale țării.
În foarte multe localități nu există nici măcar un medic de familie. 420 de localități se află, practic, în această situație, iar în alte 1000 de localități nu este acoperit necesarul de doctori de familie.
Mai mult decât atât, în acest moment, peste jumătate din doctorii de familie au peste 60 de ani, ceea ce înseamnă că în următorii 10 ani se vor pensiona.
Cei din sistem atrag atenția asupra faptului că peste 10 ani foarte mulți români nu vor mai avea acces la servicii medicale, asta pentru că nu vom mai avea doctori de familie în foarte multe localități.
Reprezentanții Colegiului Medicilor spun că trebuie găsite soluții urgente, având în vedere că medicina de familie nu este atractivă în acest moment pentru cei tineri.
Au venit cei de la CNAS cu un contract cadru și propun salaraii mai mari pentru cei care vor să promoveze în localitățile unde există und eficit de medici de familie.
În ultimii ani, 4000 de medici au părăsit țara.