MENIU

ROMÂNIA AR PUTEA DEVENI UN DEŞERT. Avertismentul îngrijorător al climatologilor

ROMÂNIA AR PUTEA DEVENI UN DEŞERT

România riscă să devină un adevărat deşert. Iar clima temperat continentală ar putea deveni o amintire. Sunt concluziile alarmante ale experţilor, care au analizat schimbările climatice din macroregiunea Dunării. Potrivit unui studiu, tendinţa afectează tot sudul Europei, însă riscurile pentru România sunt legate în special de stresul termic, de reducerea resursei de apă şi de aridizarea solului pe suprafeţe mari.

Studiul SEERISK arată că schimbarea climei determină deja o creştere a frecvenţei şi intensităţii valurilor de căldură, mai ales în sudul Europei. Climatologii spun că există pericole iminente la adresa stării de sănătăte a populaţiei.

„Dacă nu se iau măsuri de adaptare la riscurile climatice, în următoarele două decenii acestea vor deveni necontrolabile. Măsurile de adaptare trebuie să vizeze riscurile fierbinţi legate de stresul termic, de resursa de apă şi riscurile legate de inundaţiile rapide. Există riscul inundaţiilor rapide pe timp de vară, care să puncteze perioadele mari de secetă".

Studiul SEERISK a fost lansat la scurt timp după ce experţii de la Grupul Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei au dat publicităţii raportul prin care se arată că schimbările climatice sunt severe şi ireversibile. Raportul IPPC arată că în România clima va fi caracterizată prin diferenţe mari şi bruşte de temperatură, datorate încălzirii climatice la nivel global. Raportul arată că România se va confrunta în deceniile următoare cu temperaturi mult mai ridicate, care vor avea efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, agriculturii, silviculturii şi producerii de energie.

Mai multe articole despre:
deşert românia deşert climatologi