România a semnat pentru aproape 140.000 de flacoane de Remdesivir - CÂND ajung la bolnavii COVID-19 cu forme medii
România are un stoc de 14.000 de flacoane de Remdesivir, atât de necesar în tratamentul bolnavilor COVID-19 cu forme medii. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a anunțat semnarea unui contract pentru aproape 140.000 de flacoane. Primele 100.000 de flacoane ajung în țară vin în următoarele săptămâni din luna octombrie, iar restul până la sfârșitul anului.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a informat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, în prezent, România are un stoc de 14.000 de flacoane de Remdesivir pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, fiind semnat un contract pentru alte 139.200.
„În acest moment, în România, mai avem un stoc de 14.000 de flacoane, însă astăzi am semnat contractul pentru 139.200 de flacoane, primele dintre acestea urmând a fi livrate în cursul săptămânii viitoare, în jur de 30.000 de flacoane, iar restul până la 70.000 de flacoane până la sfârşitul lunii şi până la sfârşitul anului diferenţa până la 139.200 de flacoane. (...) Astăzi au fost şi vor fi semnate contracte şi începând cu zilele următoare, săptămâna următoare vor sosi în România şi molecule suplimentare pentru a putea face faţă şi pentru a putea să oferim tuturor pacienţilor care au nevoie de terapie medicamentoasă în lupta cu SARS-CoV-2", a declarat Andrei Baciu, la șdința săptămânală a Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).
Anunțul secretarului de stat în Ministerul Sănătății vine după ce joi, 14 octombrie, a ajuns în țară o nouă tranşă de Remdesivir, în spitalele cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2. Medicamentul a ajuns deja în 49 de unități medicale din toată ţara pentru bolnavii cu forme medii.