MENIU

România, a patra creștere a costului cu forța de muncă din UE în trimestrul 3 - Raport Eurostat

Costul orar al forței de muncă din România, printre cele mai mari din UE - Eurostat

Costul orar al forţei de muncă a înregistrat o creștere medie de 1,8% în UE în trimestrul al treilea față de aceeași perioadă din 2019, arată datele Eurostat. Cele mai ridicate valori au fost raportate în Slovacia, Cehia, Portugalia şi România.

În perioada iulie-septembrie, cel mai semnificativ avans al costului cu forța de muncă s-a înregistrat în Slovacia (6%), Cehia (5,9%), Portugalia (5,8%) şi România (5,7%). La polul opus, declinuri importante au fost raportate în Malta (-6,1%), Cipru (-3,8%) şi Irlanda (- 2,9%).

În țara noastră, avansul s-a datorat creşterii cu 6,8% a costului orar al forţei de muncă în domeniul non-business, potrivit Eurostat. 
Pe sectoare ale economiei, costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 5,7% în servicii, cu 5,3% în construcții și cu 2,3% în industrie.

În zona euro, costul orar al forței de muncă a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea, în ritm anual.

În trimestrul precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut cu 3,5% în UE şi cu 3,6% în zona euro.

 

Mai multe articole despre:
cost orar forta de munca eurostat romania ue