MENIU

România a avut parte de una dintre cele mai CALDE nopți de când există date meteo. Temperatura minimă a fost de +28,9 grade Celsius!

Hartă ANM / Captură foto

România a avut parte de una dintre cele mai calde nopți de când există astfel de date meteo legate de țara noastră. Vorbim despre o minimă de 28,9 grade, înregistrată la Oravița.

Marți dimineață s-a înregistrat una dintre cele mai ridicate temperaturi minime din timpul nopții de când există date meteo: la Oravița, în Banat, au fost +28,9 C.
 
La ora 8:00 se înregistrau +30 de grade la Oravița și Reșița, în timp ce minima nopții a fost +6,8 grade la Obârșia Lotrului.
 
Este de așteptat ca astăzi maximele să ajungă la +40 C în țară, dar vremea se va răci apoi.
Oravița este un oraș cu 15.000 de locuitori din județul Caraș Severin și, pentru că se situează în sud-vest-ul țării clima sa are accente mediteraneene. La Oravița au fost și +20 de grade în ianuarie, iar nopțile de iulie și de august aduc adesea maxime ridicate, de peste +25 de grade. În vara lui 2000 au mai fost nopți cu minime în jur de +29 de grade.

Tot în noaptea de marți au mai fost +26,7 C la Moldova Veche și +25 la Caransebeș. La Miercurea Ciuc au fost +8,6 C, iar la vf Omu, +10.

În această vară dominată de valuri de căldură au mai fost minime ridicate, de 25, 26 de grade, dar niciodată atât de mari precum a fost noaptea trecută la Oravița. Pe 14 iulie minima a fost de +27 C la Șiria (județul Arad) și de +26,5 la Dumbrăvița de Codru.
 
Mai multe articole despre:
minima oravita nopti calde romania