MENIU

Exploziv! Băsescu, faţă în faţă cu Guşă, atac devastator la Kovesi: "A înnebunit în 2015"

Traian Basescu si Cozmin Gusa. Foto Cristian Otopeanu
<p>Traian Basescu, la Realitatea TV. Foto: Cristian Otopeanu</p>

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat un atac devastator la adresa fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-o ediţie explozivă a emisiunii lui Cozmin Guşă, "România 2019". "Din 2015 a înnebunit, de acel an o să ne aducem aminte cu ruşine", a declarat Băsescu.

Kovesi şi Coldea au fost, categoric, un tandem

"Eu nu sunt nemulţumit de toata activitatea lui Kovesi, ci din momentul din care a înnebunit, din 2015. A înnebunit-o puterea, pentru că niciun om normal nu organizează un "spectacol al cătuşelor" care a fost în faţa DNA. Ne vom aduce aminte de acest an 2015 şi începutul lui 2016 ca de o perioadă de care o să ne fie ruşine. Marea drama este că erorile de atunci au dus la ce se întâmplă acum, prăbuşirea încrederii în Justiţie. S-a ajuns în situaţia ca procurorii să se acuze unii pe altii de grup infracţional organizat, Vă daţi seama cum arată Romania?”, a afirmat Traian Băsescu.

Citește și: DEZVĂLUIREA LUI TRAIAN BĂSESCU: "FAC ASTA DIN CLASA A XI-A"

Fostul preşedinte a fost de acord cu sugestia moderatorului Cozmin Guşă că, fără sprijinul lui Maior şi Coldea, Kovesi putea ajunge în această situaţie. 

"Categoric a fost un tandem şi asta i-a dat sentimentul fals că are spatele acoperit pentru vecie, ceea ce e fals şi se va dovedi. Nimeni nu e acoperit pentru abuzuri de felul ăsta. Clar a fost un tandem Coldea-Kovesi, care s-a sudat şi pe prevederile protocolului din 2009, despre care am aflat, ca şi conţinut, atunci când au apărut în presă. (...) I-am şi avertizat, nu mai scrieţi în comunicatele DNA "cu sprijinul SRI", dar ei erau aşa de mândri de asta că au nesocotit chiar şi recomandarea preşedintelui".

VEZI AICI IMAGINI DIN CULISELE EMISIUNII CU TRAIAN BĂSESCU! CE NU S-A VĂZUT LA TV!

Fiind prea tânără, Kovesi trebuie să-şi asigure viitorul unei funcţii importante 

Fostul preşedinte a oferit şi o posibilă explicaţie a acestui comportament.

"Coldea şi Kovesi erau aproape disperaţi să găsească o soluţie. Eu am adus-o pe Codruţa de la Sibiu nu pentru că era procurorul lu' peşte, ci pentru că voiam un procuror fără trecut comunist şi care să nu aibă legătură cu încrengăturile de la Bucureşti, Eu am ales-o pe Kovesi dintr-o grămadă de dosare de procurori din ţară. Ăsta este pericolul când pui tineri, pe la 40 de ani îşi epuizează dreptul de a mai fi la vârful structurii şi de aceea încep să-şi pună probleme ce fac mai departe", a explicat Băsescu în emisiunea lui Cozmin Guşă, "România 2019".