Brașovul ar putea găzdui Olimpiada de iarnă 2024. Dezvăluire "România 2019"
Brașovul ar putea găzdui Olimpiada de iarnă de tineret în 2024, dacă autoritățile locale și centrale își vor da mâna din timp pentru realizarea infrastructurii necesare, inclusiv a unei autostrăzi spre munte. Cotroversata dezbatere a avut loc în cadrul emisiunii „România 2019”, care a avut loc aseară în direct din orașul de sub Tâmpa.
"Un grup de oameni care se ocupă cu sporturile de iarnă, împreună cu primarul de față și-au pus în gând să intre într-o competiție, să ne punem pe harta olimpismului. S-au hotărât să dea drumul acestei provocări ca Brașovul să găzduiască în 2024 jocurile olimpice de iarnă de tineret", a dezvăluit Cozmin Gușă, realizatorul emisiunii "România 2019".
Inițiativa este susținută de Mihai Covaliu, președinte Comitetului Olimpic Român.
"Acest festival ar fi trambulina către jocurile olimpice mari, sunt cu bătaie lungă și trebuie să ne propunem obiective mari, e un vis care poate să devină realitate", a declarat președintele COSR.
Deazbaterile au adus în lumină și importanța implicării Guvernului în acest proiect.
"Guvernul trebuie să-și asume această festivitate, apoi se stabilește un program investițional în infrastructură și în cea de acces. O autostrada e vitală", a spus primarul Brașovului George Scripcaru.
"Avem nevoie să învățăm să lucrăm împreună indiferent de culoarea politică. Trebuie să existe o maturitate de a gândi mult mai mult decât dacă primarul e de la PNL și guvernarea PSD, să gândim românește, noi n-avem cultura de a comunica", este de părere omul de afaceri Mohammad Murad, antreprenor în turism.
Cozmin Gușă anunțat că Realitatea TV se implică în lobby-ul acestui proiect de responsabilitate și succes sportiv:
"Noi putem să deblocăm în mijlocul țării niște proiecte de infrastructură, care stau blocate de atâția ani și în scandaluri. În spatele acestui proiect stă deblocarea administrativă și upgradarea zonei de infrastructură cu tot ce presupune în jur așa ceva. Noi, Realitatea, ne asumăm pro-bono rolul de lobby-ist media pentru acest proiect de responsabilitate și de succes sportiv", a declarat Gușă în emisiunea "România 2019".