"În continuarea eforturilor Ministerului Afacerilor Externe pentru asistarea cetățenilor români în contextul măsurilor restrictive impuse de tot mai multe state în vederea gestionării epidemiei de COVID-19, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, 17 martie 2020, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Péter Szijjártó.
Discuția a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide granițele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar", se arată într-un comunicat de presă.
"În acest context și pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetățenilor români aflați la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată, prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă (în total peste 3500 de persoane până la acest moment), și a solicitat adoptarea de urgență de către autoritățile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.
Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situației create, inclusiv ca urmare a faptului că informațiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, și a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgență de către autoritățile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetățenilor români aflați în prezent la frontiera dintre Austria și Ungaria", transmite Bogdan Aurescu.
"Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepție, aplicată o singură dată, repatrierea cetățenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei și tranzitarea acestuia până la granița cu România să fie stabilite, și apoi măsurile implementate, de autoritățile de resort ale ministerelor de interne din cele două țări.
Cei doi miniștri de externe au convenit să păstreze legătura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea în teren a situației și revenirea cu bine în țară a cetățenilor români.
În paralel, pe același subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ținut legătură și cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg", se mai arată în comunicat.