MENIU

Româncă atacată și stropită cu benzină de iubitul sirian, după ce a vrut să-l părăsească. Ce a făcut tânăra cu banii primiți de la bărbat

Romanca atacata de iubitul sirian

O româncă a fost la un pas să sfârșească tragic după ce a primit 50.000 de euro de la iubit, în Austria, apoi l-a părăsit. Bărbatul din Siria a prins-o și a atacat-o cu un cuțit, iar apoi a stropit-o cu benzină. Din fericire, românca a scăpat cu o rană ușoară.

O dansatoare româncă din Austria, în vârstă de 32 de ani, a fost înjunghită și apoi stropită cu benzină chiar de către iubitul ei, un sirian de care își dorea să se despartă. 

Agresiunea a avut loc după ce, în data de 8 august 2019, sirianul a mers într-un club de dans din Ludesch, unde a lucra iubita lui, o româncă, în încercarea de a o face să nu-l părăsească. Potrivit avocatului tânărului sirian, el îi oferise femeii în jur de 50.000 de euro pentru a putea deschide un salon de coafură în România. Tânăra a cumpărat însă o mașină de lux cu banii și i-a spus apoi bărbatului că dorește să pună capăt relației. În timpul discuțiilor, l-ar fi pălmuit pe acesta.

Sirianul a atacat-o atunci cu un cuțit pe româncă. A vrut să o nimerească în piept, dar ea era așezată pe o canapea, a ridicat picioarele și a fost rănită la un genunchi. După aceea, sirianul a scos o sticlă de plastic și a turnat benzină peste el și peste femeie. Deoarece bricheta lui nu a funcționat, nu a reușit să aprindă benzina și a fost forțat să iasă din bar.

Sirianul a fost acuzat de tentativă de omor, iar judecătorii au stabilit că nu există dovezi, ci doar acuzația de agresiune intenționată gravă. Pedeapsa a fost stabilită la 3 ani și 6 luni de închisoare, iar bărbatul trebuie să plătească româncei 1.500 de euro daune.

Mai multe articole despre:
dansatoare romania femeie stropita benzina