MENIU

Român despăgubit cu o sumă URIAȘĂ de un dealer Mercedes

Român despăgubit de Mercedes / Foto: Profi Media

Un român care a cumpărat un bolid de peste 40.000 de euro a dat în judecată dealerul de la care a luat autoturismul și a cerut daune morale pentru că nu a putut să-și conecteze telefonul la mașină. 

Inițial, clientul a cerut daune morale de 1 leu, dar pe parcurs pretențiile sale au crescut. El a obținut o sentință care obligă dealer-ul să îi achite daune morale în valoare de 25.000 de lei. 

Românul a arătat în proces că, în timpul unei vacanțe în Spania, a fost nevoit să-și monteze telefonul pe bord pentru a urmări navigația. Mai mult, acesta a spus că a suferit traume deoarece prietenii săi râdeau de el că a dat bani pe o mașină scumpă și nu poate folosi toate dotările. 

Acum, dealerul auto trebuie să-i plătească românului daune morale. Sentința instanței este definitivă.