MENIU

Robotul revoluționar creat de savanți care poate imita mersul uman

Robotul biped se numără printre cele mai dificile invenții create vreodată de om, deoarece implică o funcție de auto-echilibru și de adaptare la condițiile anevoioase de drum. Însă, în ciuda provocărilor, specialiștii au reușit.

Oamenii de știință de la Agility Robotics, au creat un robot biped care poate imita cu lejeritate mersul omului. Robotul a fost denumit Cassie și reprezintă un pas important în perfecționarea tehnologiei.

Deși botul, denumit Cassie, are un mers mai apropiat de cel al struțului, asta nu se datorează faptului că Agility Robotics a încercat să compună un robot asemănător cu acesta. Oamenii de știință nu și-au propus să imite morfologia animalelor, dar au acordat o atenție deosebită comportamentului și dinamicii acestora pentru a desluși tainele mersului biped.

Astfel, în urma experimentelor realizate, compania a reușit să creeze un robot biped care se aseamănă destul de mult în privința agilității și eficienței cu omul.

Crearea unei mașinării care se aseamănă într-atât de mult cu omul, nu este un succes pe care cei de la Agility Robotics l-au câștigat peste noapte. Cassie vine dintr-o lungă ascendență de roboți bipezi care au demonstrat agilitatea și dinamica mersului uman, într-o foarte mare măsură. Jonathan Hurst, unul dintre fondatorii companiei, ne informează cu privire la secretul mecanismului încorporat în această mașinărie și afirmă că mersul sprinten al acestui bot practic, se datorează elasticității articulațiilor implementate.

Pe lângă dezvoltarea acestui mecanism, Cassie are o libertate de mișcare a șoldurilor de trei grade, care îi permite să schimbe direcția cu mai multă ușurință, și glezne acționate electric cu ajutorul cărora își poate menține echilibrul fără prea mari probleme.

Dezvoltarea unui mecanism de acest gen ne prezintă un salt imens de la roboții care se mișcă cu ajutorul roților sau prin zbor. Complexitatea lui Cassie vine din faptul că se poate deplasa oriunde omul ar putea (scări, teren accidentat, pietre), ceea ce înseamnă că tehnologia poate fi folosită în cazul misiunilor de căutare și salvare, dar și într-un cadru medical, permițând îmbunătățirea membrelor prostetice.

Sursa

Mai multe articole despre:
robot cassie mers biped