Robert Negoiță s-a vindecat de coronavirus: ”Aș minți să vă spun că totul a fost simplu”. Experiența trăită
Robert Negoiţă, suspendat recent din funcția de primar al Sectorului 3 și candidat la alegerile locale pentru aceeași funcție publică, a anunţat că s-a vindecat de COVID-19.
”Sunt fericit și bucuros să vă anunț că, la două săptămâni de când am fost depistat pozitiv la infectarea cu virusul COVID 19, sunt vindecat și mă simt excelent, gata să mă apuc iar de treabă.
Au fost două săptămâni ciudate în care aș minți să vă spun că totul a fost simplu. Impactul emoțional și, uneori fizic, au fost provocări pe care le-am depășit și cu ajutorul dvs., lucru pentru care vă mulțumesc din suflet. Gândurile voastre bune și mesajele de încurajare mi-au dat energie, au fost un ajutor de neprețuit. Cred că lupta cu această boală poate fi câștigată și de cei aflați în jurul celor care au ghinionul să se infecteze, fie că vorbim de familie sau prieteni. Energiile lor pozitive transmise către pacienți, dublate de efortul absolut remarcabil făcut de medicii noștri ne dau șanse sporite în fața acestei pandemii.
După cum ați putut observa, am preferat ca în aceste două săptămâni, să nu interacționez în spațiul public, deși cererile din partea mass media au fost numeroase. A fost alegerea mea prin care am vrut să transmit un mesaj de responsabilitate, în fața unei boli necunoscute, tuturor celor care au încă dubii. Această pandemie trebuie tratată cu seriozitate, nu trebuie sa minimalizăm efectele bolii, nu trebuie să transmitem mesaje oamenilor că, deși suntem infectați, totul este ok. Eu am vrut să transmit, prin tăcerea mea, că în fața unei astfel de provocări legate de sănătate, orice alte probleme devin irelevante. Deci, dragii mei, protejați-vă, aveți grijă de voi și de familiile voastre și fiți convinși că suntem destul de puternici să trecem și peste această provocare.
Îmi pare rău că-i dezamăgesc pe adversarii mei politici care au profitat de acest episod neplăcut și m-au atacat în lipsă, dar de mâine sunt la treabă. Adică la cei 99% muncă pentru Sectorul 3. Pe ei îi las, în schimb, să se ocupe de cei 100% politică ieftină, că... deh e campanie electorală. Le promit totuși că în acel 1% ce îmi rămâne mie pentru politică, îmi voi face timp să le mai explic încă o dată că în administrația locală este vorba despre proiecte, nu de politicianism ieftin.
Nu vreau să închei fără a mulțumi profesioniștilor desăvârșiți de la Spitalul Victor Babeș, pentru grija, umanitatea și efortul colosal pe care îl fac în această pandemie. Ei sunt CEI MAI BUNI!”, a anunțat Robert Negoiță.