MENIU

RISCURILE legate de CIRCUMCIZIE cresc odată cu vârsta pacienților

Riscurile legate de circumcizie cresc odată cu vârsta pacienților

Riscurile legate de circumcizie sunt relativ reduse în primul an de viață, dar cresc odată cu vârsta pacienților, conform unui nou studiu ale cărui rezultate au fost publicate luni, informează Reuters.

În cadrul acestui nou studiu, publicat luni în revista JAMA Pediatrics, au fost folosite date cu privire la circumcizia nou-născuților cu vârsta mai mică de un an, a băieților între 1 an și 9 ani, precum și a băieților de peste 10 ani. Acest studiu nu cuprinde date cu privire la copiii care au supuși unor circumcizii rituale, în afara cadrului medical. În total, autorii studiului au folosit datele adunate de la 1,4 milioane de circumcizii, dintre care majoritatea au fost realizate în primul an de viață.

"Am aflat că riscurile asociate circumciziei sunt reduse, dar cresc odată cu vârsta pacienților", a precizat Charbel El Bcheraoui, cercetător la Universitatea Washington din Seattle, coordonatorul acestui studiu, potrivit agerpres.ro.

Aproximativ 0,4% dintre pacienții care au suferit circumcizii în primul an de viață au suferit complicații legate de această procedură. Acest risc crește de aproximativ 20 de ori în intervalul de vârstă 1 — 9 ani, și este de 10 ori mai mare în rândul pacienților de peste 10 ani, prin comparație cu intervalul 1 — 9 ani.

Mai multe articole despre:
sănătate bărbat circumcizie