Risc de avalanșă în Făgăraș. Stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri
În zona de creastă a Masivului Făgăraș, stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri grosime, existând risc moderat de producere a avalanșelor.
Riscul de avalanșă este de gradul 2 la altitudini peste 1.800 de metri, astfel că toate traseele montane din județul Argeș care se afla la altitudini superioare celei de 1.500 de metri sunt și vor rămâne închise. Stratul de zăpadă de la Cota 2000 — Transfăgărășan măsoară 36 de centimetri, acesta prezentând porțiuni extinse foarte înghețate, care pot cauza alunecarea", se precizează într-un comunicat transmis de SPJS Argeș, citat de agerpres.ro.
Conform scalei europene de risc de avalanșă, în cazul gradului al doilea, moderat, stratul de zăpadă este mediu stabilizat pe anumite pante suficient de înclinate, în rest fiind stabil. Declanșările de avalanșe sunt posibile mai ales din cauza supraîncărcării, nefiind așteptate declanșările spontane de avalanșe de mare amploare. Salvamontiștii recomandă le recomandă turiștilor prudență maximă în această perioadă.