Risc crescut de accident la centrala nucleară din Zaporojie, controlată de RUSIA. Avertisment ONU
Oganizația Națiunilor Unite avertizează că riscul unui accident la centrala nuclearelectrică Zaporojie, din Ucraina, crește cu fiecare zi de război. Cea mai mare centrală de acest tip din Europa este ocupată de trupele ruse încă de la începutul războiului, dar personalul de specialitate este ucrainean.
„Sunt foarte preocupat de condiţiile de lucru, extrem de stresante şi dificile, în care conducerea şi personalul ucrainean operează centrala”, a afirmat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.
Războiul din Ucraina pune în pericol securitatea surselor de radiaţii, a distrus infrastructuri, a cauzat pagube depozitelor de deşeuri nucleare şi ameninţă să provoace pagube şi centralelor atomoelectrice, a atenționat Grossi, în cadrul unei conferinţe la Viena.
Acesta a mai precizat că încearcă să organizeze o vizită de asistenţă tehnică la Zaporojie, în condițiile în care Agenţia a pierdut de 2 ori, în luna iunie, conexiunea cu sistemele sale de supraveghere care monitorizează materialul nuclear de la centrala Zaporojie.
Luni, AIEA și operatorul ucrainean al centralei de la Zaporojie au restabilit conexiunea de la distanță, după o întrerupere de o săptămână.