MENIU

Rezultatul anchetei tragediei din Capitală. Arafat: Nimeni nu e vinovat. S-au respectat procedurile

Ancheta în cazul femeii care s-a aruncat în gol, vineri după-amiază, de pe acoperișul unui bloc de opt etaje, din Capitală, a fost finalizată. Secretarul de stat, în MAI, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a prezentat un rezumat al raportului privind analiza pașilor care au fost urmați de autorități, în încercarea de salvare a victimei. Potrivit acestuia, "s-au respectat toate tehnicile și tacticile procedurale", negociatorii au făcut "tot ce le-a stat în putință", subliniind că "aici nu putem vorbi de neglijență", în condițiile în care victima nu a relaționat cu negociatorii, "având în permanență o atitudine rigidă și total ruptă de realitate".

"În urma analizei care a fost efectuată, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, și prezentată conducerii ministerului, o să vă prezint ce s-a întâmplat cu punctul de vedere al nostru. În ziua de 21 mai 2015, ora 7:21, prin 112 a fost anunțat un eveniment pe Calea Victoriei, nr.102-108, bloc Alba, scara A-B, fiind vorba despre o persoană de sex feminin, în jur la 53 de ani, care stătea pe margine și posibil că dorește să se arunce. Clădirea este una de locuit, cu opt niveluri și cu o înălțime aproximativă de 30 de metri. Pe tot parcursul intervenției, a staționat pe acoperișul balconului, de la ultimul nivel, trecând de la o poziție statică, inițială ghemuită, la o poziție șezută cu picioarele alternând în afara acoperișului balconului, alternând această poziție pe parcursul intervenției.

Victima nu a comunicat deloc verbal cu negociatorii

Au fost alertate forțele, s-au prezentat la început poliția și echipa de negociatori, fiind suplimentați și de forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență și inclusiv a Serviciului de Ambulanță București. A fost chemat medicul specialist psihiatru care a evaluat victima. Aceasta nu a relaționat cu negociatorii, fiind hrănită cu 14 pahare de apă, o portocală și o brioșă, fără să comunice deloc verbal cu negociatorii, pe tot parcursul intervenției, având în permanență o atitudine absentă și rigidă, total ruptă de realitate. Posibilele cauze sunt istoricul patologic al victimei, decesul fiicei relativ recent și probleme personale legate de locul de muncă și de veniturile salariale obținute.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București- Ilfov și a fost trimisă o platformă de salvare de la înălțime, inițial era una de 38 de metri, dar având în vedere că victima se mai deplasa pe acoperiș, aceasta, la decizia inspectorului-șef al Inspectoratului București- Ilfov, a fost înlocuită cu una de 72 de metri, care permite o manevrabilitate mai mare. Ofițeri și subofițeri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov au fost prezenți.

Afirmațiile unui psiholog care a zis că a putut să ajungă până la victimă fără să îl oprească nimeni - false

Ca etape ale intervenției, aceasta a început prin stabilirea contactului nonverbal cu victima. Rolul negociatorului este să creeze o relație interumană cu victima cât de bine poate. Contactul verbal a fost imposibil, negociatorii vorbeau unidirecțional cu victima, încercând să o convingă să renunțe. A fost organizată cooperarea cu o echipă de negociatori și forțele ISU de la fața locului, existand sapte politisti implicati in aceasta problema de negociere. Amplasarea autospecialei, de intervenție și salvare de la înălțime, interzirea accesului în zona de intervenție și aici vreau să subliniez că, conform raportului politiei, afirmatiile unui psiholog care a zis ca el a putut sa ajunga pana la terasa, la victima, fara sa il opreasca nimeni nu se confirma. Negociatorii au negat acest lucru, ca ar fi existat acest acces, s-a permis accesul numai unor persoane autorizate. A fost monitorizata permanent starea victimei si doua dispozitive de interventii la inaltime, alpiniști de intervenție au fost acolo, au existat alpinisti la fata locului si au fost la ultimul etaj al imobilului, în afara câmpului vizual al victimei, si au fost contactate persoane cunoscute ale victimei.

In intervalul 19-21:00, s-a încercat ridicarea platformei, având un negociator din cadrul poliției și doi servanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Se vede că victima începe să se miște și s-a decis abandonarea și a fost coborâtă platforma respectivă, fiind pericolul ca victima să se arunce (...) Platforma a ajuns până la etajul 6. Când s-a văzut starea de agitație a victimei, s-a decis sistarea urcării și revenirea la poziția inițială. Pe timpul nopții, pe lângă negociatori, și forțele ISU au asigurat monitorizarea stării victimei, cu care s-a menținut contactul nonverbal de către negociatori.

Având în vedere că a existat un risc major de epuizare fizică și de prăbușire accidentală, aici s-a luat o măsură suplimentară prin aducerea unei autospeciale care avea în ea și perna pneumatică, care a fost alertată de la ISU Argeș la orele 14:10 și sosită la 17:16, în ideea în care să fie și un mijloc suplimentar de protecție, chiar dacă se menține ideea că acest mijloc nu este unul obișnuit de utilizat pentru astfel de situații, perna fiind, mai mult, pentru persoane cooperante care sunt instruite cum să cadă pe ea și care sunt pentru înălțimi sub la care se afla victima.

Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a trimis la locul evenimentului, la ora 17:00, din a doua zi, 22 mai, șeful Centrului Operațional Național și al primului-adjunct al inspectorului-șef ISU București ca să suplimenteze conducerea intervenției. Inițial, această intervenție fiind o intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov împreună cu Poliția Capitalei.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la sosirea echipajelor, măsurile care au fost luate: recunoașterea zonei și perimetrului, asigurarea protecției personalului, stabilirea modalității de cooperare mai departe cu personalul Inspectoratului General, două echipe mixte, formate din personal ISU poliție,  una la nivelul solului, în proximitatea Bisericii Albe, și una la ultimul nivel al imobilului, coordonată de prim-adjunctul al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (...) Au pregătit intervenția cu perna pneumatică după consultarea șefului negociatorilor.

A fost adus înca un echipaj cu medic și un echipaj de prim-ajutor de la ISU si de la Ambulanța București - Ilfov. La solicitarea șefului echipei de negociatori, la ora 18:11 șeful Centrului Operational National din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenta a dispus amanarea punerii in functiune a echipamentului intrucat operatiunile de pornire a motorului autospecialei ar fi presupus un zgomot puternic care ar fi putut degrada starea victimei. Perna nu se umfla intr-un loc si se muta, se conecteaza la unele motoare care o umfla si o mentin umflata ea pierzand o parte din aer tot timpul, asa se formeaza modalitatea de absorbtie a impactului. La 18:21, șeful Centrului Operational National a consultat colegii de la politie si a hotarat: 1.pornirea motorului autospecialei; 2. interval de monitorizare a starii victimei, sa vada daca sesiseaza sau schimba ceva; 3.daca nu sunt identificate modificari comportamentale instalarea pernei pneumatice în spațiul dintre imobil și biserică.

Exact când se umfla perna, victima s-a aruncat

S-au prelungit tuburile si au fost duse mai departe pentru atentuarea zgomotului. La 18:39, a fost instruit conducătorul autospecialei pornirea motorului cu nivel minim de zgomot (...) și pornirea autospecialei. La momentul pornirii autospecialei nu au fost sesizate schimbări comportamentale ale victimei, starea acesteia neschimbată, cu exceptia miscarii alternative in gol a picioarelor. La 18:40, fara a fi identificata nicio schimbare a starii victimei, aceasta a cazut in gol.

Se bazeaza pe o analiza a ce s-a intamplat. Ce v-am prezentat e rezumatul raportului. Nu exista o procedura fixa in aceste situatii, exista proceduri care sunt cu recomandari de baza dar pe care echipa de interventie le poate modifica.

"Măsura utilizării pernei a fost adoptată cu caracter de excepție" 

Consideram ca s-au respectat toate tehnicile si tacticile procedurale. Masura utilizării pernei a fost adoptata cu caracter de exceptie pe considerentul minimalizarii riscului cu toate ca aceasta se adopta si se foloseste doar pentru persoanele cooperante care pot fi instruite in prealabil. Toate tehnicile posibile erau la fata locului cand victima a cazut. La momentul la care a cazut victima toate aceste echipamente erau acolo. Se incerca fara a fi deranjata victima sa fie umflata perna. Victima a fost permanent necooperanta. Negociatorii au facut tot ce le-a stat in putinta.

"Aici nu putem vorbi de neglijență"

Raportul poate sa suporte intrebari, analize. Noi am urmarit ce au facut salvatorii la fata locului, daca au neglijat ceva si aici nu putem vorbi de neglijenta, au facut tot ce le-a stat in putinta sa salveze victima respectiva. Vreau sa transmit salvatorilor ca atunci cand isi fac treaba sa le faca cu incredere, noi vom sta in spatele lor", a declarat Raed Arafat.

Medic specialist psihiatru, despre cazul sinuciderii din Capitală: Intervenția ISU a eșuat teribil

 

În urma tragediei, de vineri, din Capitală, a fost declanşată o amplă anchetă, fiind ridicate semne de întrebare privind modul în care autorităţile intervin în astfel de situaţii.

“A murit cu zile. De două zile o văd ziua aici și n-o salvați. N-a avut o saltea să-i pună", a fost reacţia unui martor.

După mai bine de 36 de ore, femeia, în vârstă de 60 de ani, s-a aruncat în gol de pe acoperișul unui bloc de opt etaje. Nici negociatorii, nici prietenii, nici vecinii nu au reuşit să o convingă să renunţe la gestul extrem.

"Să negociezi cu un om 34 de ore, să îl ții ca pe un câine să îi clocotească creierii n soare. Sunt de juma de zi aici și nu mai pot", spunea un alt martor, vineri.

La scenă a asistat îngrozită şi o prietenă a femeii, căreia i s-a făcut rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ea a încercat prin toate mijloacele să-şi ajute cumva prietena.

“I-am spus cuvinte de încurajare, i-am citit şi o rugăciune pentru că ea este o femeie foarte credincioasă, i-am vorbit aşa, de la suflet la suflet cum obişnuiam noi".

Apropiaţii spun că, de doi ani, doamna Elena trăia o adevărată dramă. Unica ei fiică, în vârstă de 26 de ani, a murit din cauza cancerului. Femeia a fost internată cu depresie la Spitalul Obreja. După externare, medicii i-au recomandat să urmeze un tratament, însă nimeni nu ştie dacă a ţinut cont de sfatul doctorilor. Medicul ei a încercat şi el s-o facă să nu se sinucidă.

În toate orele dinaintea tragediei, femeia nu a comunicat cu nimeni. Nici cu cele mai bune prietene care au venit acolo şi nici cu echipa de negociatori și medici care o asista în acele momente. A primit, însă, apă şi mâncare pe care le-a consumat doar după câteva ore dupa ce au fost așezate în dreptul ei.

Înainte să se urce pe terasa blocului unde lucra ca femeie de serviciu, doamna Elena i-ar fi spus administratorului imobilului că vrea să îşi reîntâlnească fiica.

Potrivit studiilor, peste două milioane de români suferă de depresie, care este considerată de specialişti boala secolului.

Psihiatru: Unde au greşit negociatorii şi televiziunile în cazul sinucigaşei din Capitală

 


Problema pernelor de salvare


Raed Arafat: În București nu există perne de salvare. O comisie analizează ce s-a întâmplat 

Secretarul de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a declarat, la Realitatea TVcă o comisie analizează acest caz și evaluează procedurile, care au fost aplicate în încercarea autorităților de salvare a femeii.

"Aici pot sa explic anumite aspecte, dar rugamaintea este sa se ia in considerare ca se afla o comisie si analizeaza tot ce s-a intamplat. Pot aparea si aspecte noi de care nu stiu acum, dupa ce termina comisiaCând apare un astfel de caz, acest lucru poate sa fie din doua situatii: cineva care vrea într-adevar sa se sinucida sau cineva care vrea sa atraga atentia. Aici este vorba clar de cineva care a vrut sa se sinucida. În astfel de situatii se trimit negociatori, care sunt oameni prregatiti, care au avut pregatire si in afara Romaniei. Rolul lor este sa creeze o relatie cu persoana care are aceasta intentie si sa o convinga sa renunte, fara sa determine o miscare care sa o faca sa se arunce.

De la inceput, negociatorii au fost in contact cu doamna, care a primit apa, a mancat ceva, iar, vazand ca nu este nicio scapare, i s-a adus si aceasta perna, care are un rol foarte limitat, din păcate, cu persoanele necooperante. Perna, când a fost adusa, din ce am înțeles, s-a observat că doamna a început să se agite, văzând ca jos este o agitație mai mare, decat cea obisnuita, și atunci s-a luat decizia sa se opreasca umflarea pernei, si sa se mai astepte sa se mai discute cu femeia. Daca persoana simte ca incerci sa o salvezi, ea poate sa se arunce, nu era numai perna, putea sa fie si o paltforma. Acest negociator, care stie ca persoana vrea sa se omoare, trebuie sa o convingă sa colaboreze si cand vede ca accepta, sa ia cea mai buna masura pentru a o salva. Sunt niste proceduri clare. Asta se evalueaza acum. Ce v-am explicat este, din pacate, situatia reala.

"Aceste perne de salvare au fost fabricate în 1981"

Sunt putine in tara. Bucurestiul are platforme de salvare de la inaltime, perna a fost folosita, ultima data, in 28 februarie si era functionala. In Bucuresti nu exista perne de salvare de acest tip si sunt inlocuite de aceste platforme de salvare de la înaltime.

Au fost prezenți, pe langa negociatori, chiar de la Comandamentul pentru Situații de Urgență, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a fost șeful centrului operațional național, au avut doi negociatori jos, unde erau ei, și unul sus unde era doamna și se menținea legatura intre ei. Negociatorul care discuta cu femeia știe cel mai bine legătura cu ea. Am inteles ca acolo nici macar verbal nu se mai putea comunica.

Platforma e autoscara. Aici trebuie sa intelegem. Numai ca ea o evita, daca ea zicea 'da, vreau sa colaborez', atunci autoscara putea să mearga sa o ia. Dar daca ea vede ca te ridici acolo cu platforma si ea nu vrea, se arunca. Poti sa umfli perna sub persoana respectiva, o vede, nu vrea să fie salvata, trece doi metri dincolo și se aruncă.

Câte perne sunt în această țară?

Sunt câteva zeci de perne, cel mult una pe judet si nu toate judetele au.

De ce s-a cerut această pernă dupa 30 de ore de la semnalarea faptului ca femeia se afla pe bloc?

Acest lucru urmează sa fie lamurit de catre comisia care face evaluarea procedurilor și fiecare moment care s-a întâmplat și o sa avem toate indicațiile. Noi o să vedem ce ne explică colegii care erau acolo și de ce numai atunci au cerut.

Comisia de la Siutghiol v-a mai spus ceva, dacă au fost respectate procedurile?

Normal ca acea comisie a facut o analiza si stiti ca ancheta nu s-a incheiat, dar una este ancheta aviatica si alta este in cazul de accident.

De ce nu au umflat perna în alta parte?

Acele pompe fac un zgomot, se vede. Cum sa o aduca umflata?

Care este utilitatea pernei atunci?

În caz de incendiu, erau folosite de la anumite etaje să sară oameni. Conceptul inițial al lor e să le pui langa un bloc, unde este incendiu, și oamenii sa sara pe ea. Am deja achiziționate platformele care sunt mai performante decat persoana si mai eficiente. Trebuie cumparate si perne.

Cine conduce această comisie de anchetă? 

Este la nivelul Inspectoratului General. Este prima evaluare, daca consideram să fie și o a doua comisie, se numește o comsie peste ea. Este o comisie la nivelul Inspectoratului General, care evalueaza tot ce s-a facut si care ne va da rezultatele.

Când ați fost informat?

Astăzi, în jurul dupa-amiezii, am primit prima informare (...) Era o misiune a Poliției București, când au văzut că nu este șansă ca femeia să fie convinsă, au trecut la o informare mai sus", a spus Raed Arafat. 


Medic specialist psihiatru:  Polițiștii stăteau și păzeau mașinile. Ar fi trebuit să securizeze perimetrul 


Medicul specialist psihiatru, Gabriel Diaconu, care s-a aflat la locul tragediei, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice, în emisiunea "Prime Time News", că negociatorii și-au făcut meseria, și că politiștii, care au avut personalul necesar, deplasat la fata locului, ar fi trebuit să securizeze perimetrul și nu au făcut-o.

"Dați-mi voie să fiu solidar cu colegii mei, care timp de un număr prelungit de ore, au condus o intervenție care nu a avut un rezultat pozitiv. Ca medic, vă pot spune că fiecare dintre noi are, în istoricul personal, o intervenție de suicid, care nu s-a terminat bine. Am fost acum două ore acolo și am vorbit cu negociatorii și cunosc foarte bine povestea cu perna, pentru că eu am sugerat să fie adusă. La ora 17:00 le-am sugerat. Perna era pe drum, e foarte posibil că cineva luase deja decizia și, pe bună dreptate, a fost una din deciziile care ar fi trebuit puse în practică. Protocoalele de suicid, în România, există dar lipsesc cu desăvârșire. Negociatorii din MAI sunt oameni foarte bine formați si am avut o discutie cu coordonatorul de acolo, stiu ca oamenii au dat tot ce au putut mai bun.

În tehnica negocierii, momentul la care te apropii de persoana care este angajată într-un suicid este ultimul moment. Negociatorii și-au făcut meseria. Eu nu am nicio critică să le aduc lor. Sunt oameni care au respectat protocoalele internaționale, pași și tabele de demers, tot ceea ce înseamnă cele mai bune standarde de practică, oriunde în lume (...) Sunt absolut sigur că MAI și ISU vor ieși cu declarații, în cel mai scurt timp, cu privire la întreaga operațiune.

"Am avut acces la perimetru extrem de facil. Nu a fost nevoie să mă legitimez. Asta este o problemă"

Vă spun care este critica mea. Prima mea critică este că am avut acces, la perimetru, extrem de facil. Eu m-am dus acolo, nu a fost nevoie să me legitimez, am trecut de cordonul de siguranță, am trecut de fiecare polițist și am putut să urc singur până sus și asta este o problemă. Când am ajuns acolo erau cetățeni, copii care se uitau, iar poliția stătea și păzea mașinile, în loc să păzească perimetrul, care nu era securizat. Presa era înăuntrul perimetrului - asta nu se face nicăieri. Critica mea nu are cum să fie la adresa echipei de intervenție, care a făcut o treabă exemplară. Sunt oameni care au luptat 30 de ore pentru viața unui om ca medici.

Negociatorul are posibilitatea de a imobiliza acea persoană?

Negociatorul este acolo să negocieze, nu să imobilizeze. Sunt oameni care sunt acolo să angajeze verbal, psihologic o persoană într-o situație fără specială. Există un conflict de interese între negociator, care este psiholog și este special format, și membrii echipei de intervenție care sunt acolo să imobilizeze persoana (...) Persoana în cauză este o persoană care și-a asumat un gest extrem.

Atunci când vine vorba de situații specifice, ca cele de suicid, nu există protocoale integrate, în care poliție, Smurd, pompieri, inclusiv parte de rutieră - nu au un sistem integrat, deși el, teoretic, a fost finanțat copios, iar inclusiv, în diversele momente ale unei intervenții, nu există un protocol despre cum se face intervenție la o oră de la o situație de genul ăsta, la zece ore, la 24, la 30 de ore. Este important să înțelegeți că negociezi când ai cu cine negocia (...) Mă aștept ca oamenii implicați în operațiune să iasă să spună, după o anchetă (...) Eu când am ajuns acolo, în cele din urmă, singura persoană de autoritate la care am ajuns a fost coordonatorul echipei de mediatori. Oamenii sunt foarte bine pregătiți. Dacă o astfel de operațiune a ajuns într-un final nefericit, face parte din orizontul de așteptare ", a declarat Gabriel Diaconu.

 

 

Medic către Arafat: Nu poți compara sinuciderea din București 2015 cu accidentul din Apuseni 2014

 
 

Raed Arafat, atacat dur în urma tragediei sinuciderii unei femei, după 36 de ore de negocieri