MENIU

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Sub 40% dintre elevi au obținut medii peste nota 6

Edu.ro - Rezultate simulare BAC 2018

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Mai puţin de 40 la sută din elevii claselor a XI-a şi a XII-a care au susţinut săptămâna trecută simularea examenului de Bacalaureat au obţinut medii peste 6, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Cea mai mică rată de promovare la clasa a XII-a fost înregistrată în judeţul Ilfov, iar cea mai mare în Iaşi, în timp ce la clasa a XI-a cel mai puţini elevi cu medii de promovare au fost în judeţul Giurgiu, iar cei mai mulţi în Cluj. În acelaşi timp, 48 de elevi au avut medii de 10.

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Până la acest moment au fost centralizate 99,99 la sută dintre lucrări, iar rezultatele parţiale arată că 43.800 de elevi de clasa a XII-a au obţinut medii mai mari sau egale cu 6, ceea ce reprezintă 39,55 la sută dintre elevii prezenţi, procent mai mare decât anul trecut (38,23 la sută) La clasa a XI-a, 40.475 de elevi au avut medii de promovare, reprezentând 33,73 la sută dintre elevii care au susţinut simularea, în creştere faţă de anul trecut (29,85 la sută).

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Rata cumulată de promovare este de 36,52 la sută. Pe tranşe de medii, 27.104 elevi de clasa a XI-a şi a XII-a au obţinut medii între 6 şi 6,99, 29.180 de elevi - medii între 7 şi 7,99, 20.434 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 7.509 elevi - medii între 9 şi 9,99. De asemenea, 48 de elevi au obţinut media 10.

REZULTATE SIMULARE BAC 2018.Potrivit MEN, 146.467 de elevi nu au reuşit să obţină media minimă 6. La Limba şi literatura română, 67,7 la sută dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, mai mulţi decât anul trecut (59,4 la sută), la Limba maternă - 75,8 la sută, tot în creştere faţă de anul trecut (74,1 la sută) şi 48,8 la sută la Matematică sau Istorie, în scădere faţă de anul trecut (52,1 la sută). La proba la alegere a profilului, susţinută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81 la sută, superioară cu 21 de procente faţă de anul trecut - 60,4 la sută.

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, cea mai mare rată de promovare pentru clasa a XII a fost în Iaşi (50,2 la sută), Cluj (49,8 la sută), Galaţi (48,7 la sută), Alba (47,3 la sută), Brăila (46,1 la sută) şi Hunedoara (45,3 la sută), în timp ce cea mai scăzută a fost în judeţele Călăraşi (25,6 la sută), Giurgiu (25,2 la sută) şi Ilfov (22 la sută). La clasa a XI-a, procentele de promovare cele mai mari s-au înregistrat în Cluj (44,6 la sută), Iaşi (39,9 la sută), Dolj (39,3 la sută) şi Brăila (38,9 la sută), în timp ce cel mai mic procent a fost în judeţul Giurgiu (16,6 la sută). Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog.

REZULTATE SIMULARE BAC 2018.Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens. Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut în perioada 19 – 22 martie simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat. Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatulu se vor desfăşura în perioada 25 - 28 iunie, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie şi este urmată de depunerea contestaţiilor. Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Rezultate Simulare Bac 2018: Ce s-a dat la simulare BAC 2018

La proba de limba română, elevii de la Uman din clasa a XI a au avut la subiectul al treilea de prezentat particularitățile dintr-un text poetic studiat, aparținând lui Mihai Eminescu. Cei de la Real au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate.

Rezultate Simulare Bac 2018. La clasa a XII a, la Uman, s-a dat un eseu de 400 de cuvinte în care să se prezinte particularitățile de construcție ale unui personaj dintr-un roman psihologic studiat. 

Subiecte Română simulare BAC 2018. Romanul interbelic, romanul psihologic și nuvela

Subiecte Matematică simulare BAC 2018. Subiectele şi baremele au fost publicate aici!

Subiecte ISTORIE simulare BAC 2018. Subiectele şi baremul sunt publicate aici!

Subiecte simulare BAC 2018 EDU.ro. Iată baremele şi subiectele la Geografie, Chimie, Biologie, Fizică şi Anatomie

La Real, elevii au avut de prezentat particularitățile unui roman interbelic studiat.

La simularea de istorie, elevii din clasa a XI a au avut de redactat un eseu de 2 pagini despre Europa postbelică la subiectul al treilea, iar cei din clasa a XII a au avut un eseu despre România în secolul XX.

Ca în fiecare an, elevii de la profil real sau tehnologic au avut de rezolvat, la simularea de la matematică, mai multe ecuații și funcții. 

Rezultate Simulare Bac 2018. Cum se desfășoară Bacalaureatul de anul acesta

În 12-13 ianuarie a avut loc proba de evaluare a competețențelor în limba română.

În zilele de 16, 19 și 20 februarie a avut loc evaluarea competențelor digitale (proba D). în perioada 21-22 februarie s-a desfășurat evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie.

Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:

10 – 13 iulie: înscrierea candidaților

27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

20 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă

21 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă

22 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă

23 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

24 & 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

29-30 august: evaluarea competențelor digitale – proba D

30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C

1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

2 – 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor

6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Rezultate Simulare Bac 2018. Ce note s-au obținut anul trecut - edu.ro

Conform datelor centralizate de edu.ro în urma simulării naționale a examenului de Bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi).

Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din 2016 (38,39%.)

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%.

Altfel spus, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi – medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi – medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi – medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obținut media 10.

15.023 de medii au fost cuprinse între 5 și 5.99, însă conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.