MENIU

REZULTATE FINALE CAPACITATE 2016. Avea media 9,25 şi a făcut contestaţii. Incredibil ce a păţit după

REZULTATE EVALUARE NATIONALA EDU.RO SUCEVA

REZULTATE FINALE CAPACITATE 2016. Unsprezece absolvenţi de gimnaziu care au susţinut evaluarea naţională în judeţul Prahova au obţinut peste 5.00 în urma depunerii contestaţiilor. În cazul unuia dintre elevii care au contestat nota iniţială media finală a ajuns la 10.00, după ce nota la Limba Română a crescut cu 80 de sutimi, scrie News.ro. 

REZULTATE FINALE CAPACITATE 2016. Potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în urma contestaţiilor depuse de elevii care au susţinut evaluarea naţională, în judeţul Prahova au obţinut peste 5.00 un număr de 11 candidaţi care înainte de contestaţii obţinuseră medii mai mici de 5.00.

Unul dintre absolvenţii de gimnaziu a contestat o notă de 9.20 la proba de Limba Română, iar în urma reevaluării lucrării nota a crescut la 10, astfel încât elevul, care terminase gimnaziul la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Ploieşti, a obţinut în final media 10.00.

Un alt elev de la o şcoală din Ploieşti care a obţinut la proba de Limba Română nota 9,25 a contestat nota primită iniţial, iar în urma contestaţiei aceasta a crescut la 9,90.

Un număr de 5.187 de absolvenţi de gimnaziu au susţinut evaluarea naţională în judeţul Prahova.

În urma contestaţiilor, în Prahova s-au obţinut nouă medii de 10, iar cea mai mică notă obţinută de un absolvent care s-a prezentat la ambele probe ale examenului a fost de 1.30.