MENIU

Rezultate contestații BAC 2019. Notele finale la Bacalaureat 2019

Rezultate contestatii BAC 2019

Rezultate contestații BAC 2019. 63,78% dintre elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul 2019. Elevii care au depus contestații iși vor afla notele finale peste câteva zile. 

Rezultate contestații BAC 2019.  Rezultatele finale la BAC 2019 se vor afișa sâmbătă, pe 13 iulie. 

Elevii care au solicitat reevaluarea lucrărilor vor lua la cunoştinţă sub semnătură că nota poate fi modificată în plus sau în minus şi cu 0,10 şi cu 0,50 de puncte, iar nota finală este cea de la contestaţii, conform Ministerului Educaţiei Naţionale.

Contestațiile au fost primite și înregistrate de către președintele comisiei, alături de unul dintre vicepreședinți sau un alt membru al comisiei din centru de examen.

După ce sunt centralizate cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Ulterior, sunt corectate din nou.

Rezultate contestații BAC 2019. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial.

Rezultate contestații BAC 2019. Diferențele de notare

În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Rezultate contestații BAC 2019. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.


Doar 86.794 de elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul 2019, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Educației. Calculat la numărul celor înscriși la examen, procentul celor promovați a fost de 63,78. Este cel mai slab procent din ultimii 5 ani. Ministerul calculează rata de promovare prin raportare la numărul celor prezenți, așa că este posibil ca cifra oficială să difere ușor față de acest procent.

Rezultate contestații BAC 2019. Clujul, pe locul I. Locul II - Iași

“Cel mai mare procent de promovare” a Bacalaureatului a fost înregistrat de sectorul 4 al Bucureștiului, cu 81% de medii de trecere dintre elevii prezenți la BAC, a anunțat Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV. Ministrul Educației a declarat că, pe județe, topul este următorul: Cluj, Iași, Bacău și Sibiu.

“Clujul are aproape 81% rata de promovare a Bacalaureatului, Iași – 76%, Bacău – 75%, Sibiu – 74”, a declarat Andronescu, la Realitatea TV.

Rezultate contestații BAC 2019. Cel mai slab județ: Ilfov

La polul opus, cele mai slabe județe sunt Ilfov – 36% proporția mediilor de trecere la Bacalaureat, Giurgiu – 47% și Harghita, a precizat aceasta.

Rezultate contestații BAC 2019. În ceea ce privește posibilitatea de a fi remaniată, Andronescu a declarat că “această poziție nu este veșnică și vine momentul în care trebuie să pleci, fără îndoială. Nu asta e o problemă”.

Rezultate contestații BAC 2019. Rata de promovare din anii trecuți

Din 136.087 de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare), 86.794 au luat peste media 6, așa cum prevede metodologia.

BAC 2018: 69,7% (cu 2 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații, când proporția mediilor de trecere la BAC a fost 67,7%)

BAC 2017: 72,9% (cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații, când rata de promovare era de 71,4)

BAC 2016: 68,1% (rata de promovare a crescut cu 1,4 puncte procentuale după soluționarea contestațiilor: de la 66,7% la 68,1%)

BAC 2015: 66,41%

BAC 2014: 60,65%

BAC 2013: 56,4%

BAC 2012: 44,3%

BAC 2011: 45,72% * Anul în care au fost introduse camere video în examen

BAC 2010: 69,30%

BAC 2009: 81,47%

BAC 2008: 78,26%

BAC 2007: 82,08%

BAC 2006: 80,48%

BAC 2005: 84,66%

BAC 2004: 84,61%

Comparație cu anul trecut – Cele mai slabe județe la BAC 2019 vs. 2018

Rezultate contestații BAC 2019. Cele mai slabe județe la BAC 2019

Ilfov – 36% proporția mediilor de trecere la Bacalaureat 2019 / 34% în 2018

Giurgiu – 47% la Bacalaureat 2019 / 47,44% în 2018

Harghita

Județele care raportează cele mai mari procente de promovare

Rezultate contestații BAC 2019. Clujul – aproape 81% proporția mediilor peste 6 la Bacalaureat 2019 / 81,14% în 2018

Iași – 76% la Bacalaureat 2019 / 80,27% în 2018

Bacău – 75% la Bacalaureat 2019

Sibiu – 74% la Bacalaureat 2019

Sursa: edupedu.ro

Rezultate contestații BAC 2019. La ora 12:00 începe depunerea contestațiilor! Iată ce trebuie să știe elevii:

1. Cererea tip se ridică de la secretariatul liceelor

2. Depunerea contestațiilor se poate face de la ora 12:00 la ora 16:00

3. Notele pot scădea în urma recorectării lucrărilor

4. Rezultatele finale, după contestații, se afișează pe 13 iulie!

5. Recorectarea lucrărilor se va face după resigilarea lucrărilor.

UPDATE: Notele au fost afișate! Iată anunțul făcut de EDU.ro!

UPDATE ora 10:40:

8 Iulie 2019:  Rezultatele (înainte de contestații) pentru prima sesiune, au fost publicate. 

Nu ești mulțumit de nota obținută la BAC 2019? Poți depune contestație! Mare atenție însă! Contestaţiile pot fi depuse doar astăzi, în intervalul orar 12:00-16:00. Pentru a depune contestație trebuie să completezi o cerere tip. Acest lucru se face în cadrul liceului în care ai susținut examenul de BACALAUREAT 2019. 

Rezultate contestații BAC 2019. Recorectarea lucrărilor

Trebuie să fii sigur însă ca nota pe care o meriți este mai mare decât nota pe care ai luat-o. 

Rezultate contestații BAC 2019. Cerere Contesteție 2019:

Bacalaureat 2019, sesiunea iulie 2019:
Centrul de Examen nr. _____

Doamnă / Domnule președinte,

Subsenatul / Subsemnata, __________________________, absolvent (ă) a/ al _________________, specializarea _________________ învățământ zi / seral / frecvență redusă / f.f., promoția _______, solicit recorectarea lucrării scrise la disciplina ____________________________________________________, susținută în cadrul probei ____________________, sesiunea iulie 2019

Menționez că lucrarea este redactată în limba _____________________

Data                                                           Semnătura

Cererea de contestații este una tipizată și poate fi luată de la secretariatul școlii în care s-a susținut examenul de BAC 2019.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12:00).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Rezultate contestații BAC 2019. Edu.ro rezultate bac 2019, rezultate bac 2019 edu ro, edu rezultate bacalaureat, edu.ro, Edu, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, bacalaureat 2019 rezultate, rezultate bacalaureat 2019, REZULTATE BAC, edu rezultate bacalaureat 2019, cand se afiseaza rezultatele la bac 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, afisare rezultate bac 2019, rezultatele la bac 2019, edu. ro, rezultate bac 2019 edu.ro, edu bac, rezultate bac 2019 edu, edu ro, edu. ro bac, edu.ro bacalaureat 2019, edu rezultate bac, edu bacalaureat 2019.

Notele vor fi publicate pe bacalaureat.edu.ro

Rezultate BACALAUREAT 2019 pe județe

Rezultate BAC 2019 Alba

Rezultate BAC 2019 Arad

Rezultate BAC 2019 Arges

Rezultate BAC 2019 Bacau

Rezultate BAC 2019 Bihor

Rezultate BAC 2019 Bistrita Nasaud

Rezultate BAC 2019 Botosani

Rezultate BAC 2019 Braila

Rezultate BAC 2019 Brasov

Rezultate BAC 2019 Bucuresti

Rezultate BAC 2019 Buzau

Rezultate BAC 2019 Calarasi

Rezultate BAC 2019 Caras Severin

Rezultate BAC 2019 Cluj

Rezultate BAC 2019 Constanta

Rezultate BAC 2019 Covasna

Rezultate BAC 2019 Dambovita

Rezultate BAC 2019 Dolj

Rezultate BAC 2019 Galati

Rezultate BAC 2019 Giurgiu

Rezultate BAC 2019 Gorj

Rezultate BAC 2019 Harghita

Rezultate BAC 2019 Hunedoara

Rezultate BAC 2019 Ialomita

Rezultate BAC 2019 Iasi

Rezultate BAC 2019 Ilfov

Rezultate BAC 2019 Maramures

Rezultate BAC 2019 Mehedinti

Rezultate BAC 2019 Mures

Rezultate BAC 2019 Neamt

Rezultate BAC 2019 Olt

Rezultate BAC 2019 Prahova

Rezultate BAC 2019 Salaj

Rezultate BAC 2019 Satu Mare

Rezultate BAC 2019 Sibiu

Rezultate BAC 2019 Suceava

Rezultate BAC 2019 Teleorman

Rezultate BAC 2019 Timis

Rezultate BAC 2019 Tulcea

Rezultate BAC 2019 Valcea

Rezultate BAC 2019 Vaslui

Rezultate BAC 2019 Vrancea

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019,

Rezultate contestații BAC 2019. Probele scrise

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi, 2 iulie, s-a desfășurat proba la Limba şi literatura maternă - E)b) - maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană și italiană. Miercuri, 3 iulie, a avut loc proba obligatorie a profilului - E)c). Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), a fost susținută joi, 4 iulie.

Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare).

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise s-a facut în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019,

Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 - 4 iulie, între orele 8:00 - 16:00.

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019,

Rezultate contestații BAC 2019. Condiții promovare

Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu au reuşit să obţină note la fiecare materie peste 5 sau nu au obţinut o media peste nota 6 la BACALAUREAT 2019 , precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”. 

BAC 2019 olimpici: Subiecte, barem, rezolvări și rezultate

Rezultate contestații BAC 2019.  Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Rezultatele examenului naţional de BACALAUREAT 2019 sunt publice. 

BACALAUREAT 2019: Proba la limba maternă. Subiecte și bareme de rezolvare

Pentru comunicarea rezultatelor finale ale BACALAUREATULUI 2019 se întocmesc şi se afişează liste nominale care cuprind: numele şi prenumele candidaţilor, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media generală, acolo unde este cazul, participarea şi, după caz, rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor şi rezultatul final: „reuşit"/„respins"/„neprezentat"/„eliminat din examen”.

Rezultate contestații BAC 2019. Contestațiile la BAC 2019

BACALAUREAT 2019- Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de BACALAUREAT 20198.

Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează. 

Manifestul unui eleve de clasa a 12-a. Ce a scris la simulare BAC 2019? A luat nota 1

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

Rezultate contestații BAC 2019.  După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti . După aceasta, se aplică ştampila BACALAUREAT 2019.

În cazul în care Comisia naţională de Bacalaureat decide organizarea de centre de contestaţii la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, lucrările se înaintează, prin delegat, comisiei judeţene /a municipiului Bucureşti de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării. Totodată, se transmite un borderou în care se menţionează proba de examen, disciplina, tipul de subiect, numărul de ordine al lucrărilor şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare contestată.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate stabili organizarea de centre de contestaţii la nivel regional. Componenţa comisiei de contestaţii din centrele regionale este stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul unde a fost stabilit sediul centrului de contestaţii, cu acordul Comisiei Naţionale de Bacalaureat. 

Rezultate simulare BAC 2019. 42% dintre elevii de clasa a 12-a au promovat. Probleme la clasa a 11-a

În cazul în care se organizează centre regionale de contestaţii, lucrările de la centrele zonale de evaluare, ale căror rezultate iniţiale au fost contestate, se înaintează, prin delegat, comisiei de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti. Aceasta numerotează lucrările contestate, pentru fiecare probă scrisă, disciplină şi tip de subiect şi le transmite comisiei regionale de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării. 

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019

Rezultate contestații BAC 2019. Notele

Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

Rezultate contestații BAC 2019.  Pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti, dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare. 

Rezultate simulare BAC 2019. Anunț-BOMBĂ pentru elevi!

Nota definitivă la BACALAUREAT 2019 nu se mai modifică

Nota definitivă la BACALAUREAT 2019, acordată în conformitate cu procedura menţionată nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Comisiile de BACALAUREAT 2019 din centrele de examen operează în catalogul electronic schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de bacalaureat şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.

Rezultate contestații BAC 2019.  Rezultatele la contestaţii la BACALAUREAT 2019 se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform calendarului.

Pentru candidaţii proveniţi de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, comisia de examen întocmeşte extrase din catalog, care cuprind situaţia lor la examen şi le transmit liceelor respective, în vederea completării diplomelor de BACALAUREAT 2019.

Respectarea întocmai a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate. Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară. Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ, implicat în desfăşurarea examenului de bacalaureat răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor care le revin, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare, prin care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei. 

Edu.ro rezultate simulare BAC 2019. Câți elevi au luat note de trecere

Rezultate contestații BAC 2019.  În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii sau, după caz, între nota obţinută în cadrul examenului de bacalaureat şi nota obţinută la reevaluările decise de comisia judeţeană sau de Comisia Naţională de Bacalaureat, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare. În situaţii justificate, se va declanşa procedura de cercetare disciplinară, conform prezentei metodologii, pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea abaterilor.

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019,

Candidații care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de BACALAUREAT. Aceștia vor relua integral examenul de Bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminați.

Rezultate contestații BAC 2019.  Candidații care au fost înscriși la examen fără a îndeplini condițiile legale de înscriere sau care au beneficiat de informații, documente sau alte forme de sprijin, obținute pe cale frauduloasă, care le-au facilitat rezolvarea subiectelor, situaţii constatate de organele în drept, sunt eliminați din examen. Dacă frauda este constatată în centrul zonal de evaluare, lucrările sunt anulate și candidaţii sunt consideraţi eliminaţi din examen.

În situația în care frauda la BACALAUREAT 2019 este constatată după încheierea examenului de BACALAUREAT 2019, comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București modifică rezultatele examenului, în sensul că respectivul candidat este considerat eliminat din examen. Dacă diploma de BACALAUREAT 2019 a fost completată, dar nu a fost eliberată candidatului, ea este anulată.

Pentru candidaţii aflați în situaţia menționată mai sus, cărora le-a fost eliberată diploma de BACALAUREAT 2019, inspectoratul școlar propune instanţei de judecată anularea diplomei obţinute în urma fraudei dovedite.

edu rezultate bacalaureat, rezultate bac 2019 edu ro, edu.ro rezultate bac 2019, edu.ro bac 2019, edu bac 2019, REZULTATE BAC, rezultate bacalaureat 2019, bacalaureat 2019 rezultate, edu rezultate bacalaureat 2019, bac 2019 rezultate, note bac 2019, afisare rezultate bac 2019, edu.ro bac, edu.ro bac 2019 rezultate, rezultatele la bac 2019, bacalaureat.edu.ro 2019,