REZULTATE BAC 2017. Ministrul Educației a picat examenul la română. Greșeala făcută în direct
Ministrul Educației recidivează. Cunoscut pentru gafe și greșeli de exprimare, Liviu Pop a comis-o din nou azi la conferința de presă în care a anunțat rezultatele la bacalaureat. În loc să spună ,,procentul de promovare", ministrul a bătut moneda pe ,,promovabilitate", un termen folosit greșit, potrivit Realitatea TV.
O greșeală care se încadrează în același tipar apare și într-o informare de la Ministerul Educației, promovabilitate în loc de promovare. Promovabilitate se referă la o posibilitate, la o capacitate realizabilă în viitor. Prin urmare, folosirea termenului pentru a descrie un fapt deja încheiat este o eroare.
Și nu este singura eroare comisă de ministrul Educației...
"Trebuie sa regandim metodologia de admitere, in liceu si nu numai. In sensul sa nu alerge persoanele cu dosarele, sa alerge hartiile pentru ca suntem in perioada de alfabetizare digitala daca o pot numit asa.", spune ministrul.
Liviu Pop este un ministru cu vechime în gafe. Și în 2012, când a fost interimar, presa a ochit câteva greșeli.
Pe atunci, ministrul a încercat să îşi atragă ziariştii de partea sa, dar le-a urat zile negre.