MENIU

Rezultate BAC 2016. București vs Cluj vs Timiș vs Constanța. Unde au fost cele mai mari medii

edu.ro a publicat rezultate BAC 2016 la ora 12:30. Prima constatare: foarte puține medii de 10 în 2016, față de 2015.

În București au fost doar 7 medii de 10, după publicare primelor rezultate la BAC 2016. În Cluj, au fost doar 2 medii de 10, ambele obținute de absolvenți ai profilului Științe Sociale. 4 medii de 10 la Constanța, toate obținute de absolvenți de Științe ale Naturii. La Timiș, rezultate BAC 2016 arată că nu a fost nicio medie de 10 la BAC.

Rezultate la BAC 2016 în București găsiți AICI.

Rezultate la BAC 2016 în Cluj găsiți AICI.

Rezultate la BAC 2016 în Timiș găsiți AICI.

Rezultate la BAC 2016 în Constanța găsiți AICI.

Rezultate BAC 2016. Clujul își apără coroana

- rezultate la BAC 2016 interesante în Harghita, unde promovabilitatea a crescut cu 4,23% față de 2015. E cel mai mare procent de creștere înregistrat în țară. Singurele județe cu promovabilitate mai bună în 2016 față de 2015 sunt Harghita, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Gorj, Olt, Covasna, Galați, Suceava, Vâlcea, Caraș Severin și Argeș.

- Județele cu cea mai bună promovabilitate, după publicarea de rezultate BAC 2016:

Cluj - 83,32%
Bacău - 79,91%
Brașov - 78,21%
Sibiu - 77,69%
Galați - 77,65%
Iași - 76,51%

Acestea sunt singurele județe în care rata de promovabilitate a trecut de 75%. Aflăm și care sunt județele cu cele mai proaste rezultate la BAC 2016, AICI

- Fabulos! Am descoperit un elev care a făcut liceul la țară și a luat 10 la BAC 2016. Aflăm cine este el, în acest articol.

Contestațiile după rezultate BAC 2016 pot fi depuse între orele 16 și 20, la centrele de examinare unde elevii au susținut examenul de Bacalaureat. Rezultatele finale la BAC apar sâmbătă, 16 iulie 2016.

- după rezultate BAC 2016, se depun contestații între orele 16 și 20, la centrul de examinare în care elevul a susținut problele la BAC. Au fost multe contestații anul trecut la BAC și multe au fost și la Evaluarea Națională 2016;

- atunci când sunt afișate rezultate online la BAC 2016, încercați să folosiți căutarea după nume. E cea mai simplă și mai rapidă metodă de a găsi notele online ale unui elev la BAC 2016;

- rezultate BAC 2016 pentru toată țara, pe realitatea.net, dar după ora 15. Vom publica rapid rezultatele la BAC și apoi vom întocmi un ghid al admiterii, pe baza informațiilor de pe edu.ro și de pe siteurile universităților;

- Poate că puțini elevi știu asta, dar un eveniment important s-a întâmplat chiar în timpul examenului de BACALAUREAT. A fost remaniat ministrul Educației, Adrian Curaj. În locul său a fost numit rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru.

- Ar trebui să avem multe contestații. În special din cauza probei la fizică. Sigur, depinde și ce decizie va lua Miniasterul Educației. Dacă ne amintim de petițiile de la Limba și literatura română, ne putem aștepta să avem și mai multe contestații. Rămâne să așteptăm cifrele comunicate de EDU.ro

- ceva istorie, până la sosirea rezultatelor. “Examenul de maturitate”, aşa cum a fost numit prima oară bacalaureatul, s-a instalat în ţara noastră în anul 1925, atunci când doctorul chirurg din Buzău, Constantin Anghelescu, numit ministru al Instrucţiunii (Ministerul Educaţiei de astăzi), a decis înfiinţarea unei noi modalităţi de examinarea a liceenilor aflaţi în an terminal.

Dar știți cui trebuie să îi mulțumiți pentru BAC? Ei bine, examenul îşi are originile din Franţa, fiind introdus în şcoli pe 17 martie 1801 printr-un decret dat de Napoleon Bonaparte.

Se spune că în 1965, Şcoala Medie Nr. 10, numită şi Şcoala Centrală, i-a făcut cadou diploma de promovare lui Nicolae Ceauşescu. 

- nu uitați că, dacă sunteți nemulțumiți de nota primită puteți depune o contestație. trebuie să vă grăbiți, deoarece cererile pot fi depuse până diseară la ora 20.00.

- Au fost multe dezbateri pe tema romanului psihologic, a romanului interbelic, a subietului de la fizică, dar, per total, cei mai mulți elevi spun că subiectele de anul acesta au fost mai ușoare. Sunt și cei mai în vârstă, care atrag atenția că subiectele sunt mult mai ușoare decât cele care picau acum mai mulți ani. Sunteți de acord?

- Nu uitați că, dacă aveți nemulțumiri sau observații de făcut în legătură cu BACALAUREATUL le puteți trimite pe adresa noastră de mail, martorocular@realitatea.net.

- Rezultatele de la BAC din ultimii ani au fost, haideți să recunoaștem, dezastruoase și au arătat adevărata față a sistemului de educație din România. Vor fi notele de anul acesta mai bune?  

Reamintim că anul trecut, doar 66,41% dintre elevi au luat BAC-ul. Sigur, trebuie să recunoaștem că rezultatul a fost mai bun decât cel din anul precedent, când doar 59% dintre elevi promovaseră examenul  de BACALAUREAT.

- deja, azi dimineață la ora 9.00, site-ul EDU.ro avea iarăși probleme și multe pagini nu puteau fi accesate. Pagina Ministerului Educației are obiceiul să pice în astfel de momente importante pentru elevi. Cu siguranță, funcționarii care se ocupă de întreținerea site-ului vor remedia problemele.  

- elevii de peste Prut au dat la rândul lor BAC-ul, dar rezultatele au venit deja. Rata de promovare în Republica Moldova din acest an este de 53,95%, adică 11.600 de elevi au promovat BAC-ul. Ce părere aveți?

- mai sunt doar câteva ore până la publicarea orelor și elevii și familiile lor așteaptă deja cu nerăbdare momentul. În urmă cu câteva zile, publicarea rezultatelor la Evaluarea Nationala s-a facut cu puțin timp înainte de ora 16.00. Poate că, de data aceasta, listarea va fi făcută mai devreme. 

- ora probabilă de afișarea a rezultatelor online la BAC 2016 este 16. Imediat după afișarea notelor, elevii pot face contestații. Rezultatele finale de la BAC 2016 vor fi afișate sâmbătă, 16 iulie. Succes tuturor!

- vin rezultate de la BAC din Franța, unde, atenție, peste 88% dintre elevi au luat examenul în 2016. Anul trecut, 67,9% dintre elevii din România au promovat examenul de Bacalaureat, așadar suntem la 20 de procente ”depărtare” de situația din Hexagon. Județul cu cea mai ridicată promovabilitate a fost Clujul, unde 83,4% dintre elevi au luat BAC-ul.  Am întocmit o listă cu cele mai bune județe din România, după rezultatele la BAC de anul trecut, în acest articol.

- am avut și momente comice la BAC, în 2016. Pe lângă colecția fantastică de perle la BAC, am avut și o petiție bizară, prin care elevii cereau ca romanul ”Moromeții”, apărut în 1955, să fie considerat roman interbelic. Peste 6000 de persoane au semnat petiția aceasta, înainte de afișarea de rezultate BAC 2016 pe edu.ro;

- ne uitam un pic peste știrile despre Evaluarea Națională și chiar vă îndemnăm să faceți contestație după rezultate BAC 2016, dacă notele nu vi se par pe măsură rezolvărilor pe care le-ați scris pe foaia de examen. Erorile profesorilor sunt dese si uneori, chiar grave, după cum vedem în acest articol: A luat nota 3.45 la Română, a făcut contestație. Incredibil: care a nota finală

- controverse și la română înainte de rezultate BAC 2016. Mulți dintre elevii care au avut de caracterizat un personaj dintr-un roman psihologic au ales să îl caracterizeze pe Ilie Moromete. Și subiectul ar trebui să li se puncteze, e de părere criticul Nicolae Manolescu, care explică și de ce, AICI

- realitatea.net va publica rezultate BAC 2016 din București, Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea

- rămâne de văzut cum va influența rezultatele de la BAC 2016 subiectul controversat de la fizică. Probabil elevii care au susținut BAC la această materie vor formula contestații marți, 12 iulie 2016, după ora 16;

- dacă este să ne luăm după situația de anul trecut și de rezultatele la Evaluare, vom avea rezultate la BAC în data de 12 iulie 2016, la ora 16;

- după ora 16, când se vor afișa rezultate la BAC 2016 la aviziere și pe siteul edu.ro, elevii nemulțumiți pot depune contestații;

Imediat după publicarea notelor, elevii nemulțumiți pot depune contestații, care vor fi soluționate până pe 16 iulie, când vor fi afișate rezultatele finale. 

Iată rezultatele la BAC 2016, pe judeţe, conform edu.ro:

Edu.ro - Rezultate BACALAUREAT 2016 ALBA

Rezultate BACALAUREAT 2016 ARAD

Rezultate BACALAUREAT 2016 ARGEŞ

Rezultate BACALAUREAT 2016 BACĂU

Rezultate BACALAUREAT 2016 BIHOR

Rezultate BACALAUREAT 2016 BISTRIŢA

Rezultate BACALAUREAT 2016 BOTOŞANI

Rezultate BACALAUREAT 2016 BRAŞOV

Rezultate BACALAUREAT 2016 BRĂILA

Rezultate BACALAUREAT 2016 BUCUREŞTI

Rezultate BACALAUREAT 2016 BUZĂU

Rezultate BACALAUREAT 2016 CARAŞ SEVERIN

Rezultate BACALAUREAT 2016 CĂLARAŞI

Rezultate BACALAUREAT 2016 CLUJ

Rezultate BACALAUREAT 2016 COSTANŢA

Rezultate BACALAUREAT 2016 COVASNA

Rezultate BACALAUREAT 2016 DÂMBOVIŢA

Rezultate BACALAUREAT 2016 DOLJ

Rezultate BACALAUREAT 2016 GALAŢI

Rezultate BACALAUREAT 2016 GIURGIU

Rezultate BACALAUREAT 2016 GORJ

Rezultate BACALAUREAT 2016 HARGHITA

Rezultate BACALAUREAT 2016 HUNEDOARA

Rezultate BACALAUREAT 2016 IALOMIŢA

Rezultate BACALAUREAT 2016 IAŞI

Rezultate BACALAUREAT 2016 ILFOV

Rezultate BACALAUREAT 2016 MARAMUREŞ

Rezultate BACALAUREAT 2016 MEHEDINŢI

Rezultate BACALAUREAT 2016 MUREŞ

Rezultate BACALAUREAT 2016 NEAMŢ

Rezultate BACALAUREAT 2016 OLT

Rezultate BACALAUREAT 2016 PRAHOVA

Rezultate BACALAUREAT 2016 SATU MATE

Edu.ro - Rezultate BACALAUREAT 2016 SĂLAJ

Rezultate BACALAUREAT 2016 SIBIU

Rezultate BACALAUREAT 2016 SUCEAVA

Rezultate BACALAUREAT 2016 TELEORMAN

Rezultate BACALAUREAT 2016 TIMIŞ

Rezultate BACALAUREAT 2016 TULCEA

Rezultate BACALAUREAT 2016 VASLUI

Rezultate BACALAUREAT 2016 VÂLCEA

Rezultate BACALAUREAT 2016 VRANCEA

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.ro: Ultimul anunț pe EDU.ro 

Rata de participare la ultima probă scrisă din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), desfăşurată vineri, 8 iulie, a fost de 95,45%.

Astfel, dintre cei 127.447 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 121.644 de candidaţi. 5.765 de candidaţi au absentat, iar 38 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Precizăm că alţi 10.191 de candidaţi şi-au echivalat notele obţinute în sesiuni anterioare, recunoscute în sesiunea curentă potrivit metodologiei de organizare şi dsfăşurare a Bacalaureatului.

Afişarea primelor rezultate este programată marţi, 12 iulie (până la ora 16.00). Contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, la centrele de examen unde s-au susţinut probele, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 16 iulie.

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.ro: Exemplul francez

Rata de promovare a Bacalaureatului în Franța anul acesta este de 88,5%, un record, potrivit Lemonde.fr.

Nu mai puțin de 88,5% dintre elevii care au dat Bacalaueatul în Franța au promovat examenul, un rezultat excelent.

Rata de promovare este în creștere cu 0,7 puncte comparativ cu anul trecut.

Ministrul Educației Najat Vallaud-Belkacem i-a felicitat pe elevi și pe profesorii lor pentru rezultatele foarte bune.

Rezultatul este incomparabil cu cel obținut în România. Rata de promovare la sesiunea iunie - iulie 2015 a bacalaureatului din România, de 67,9 la sută, a fost cea mai mare din ultimii cinci ani, potrivit bilanţului pe ultimii 12 ani. 

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.ro: Ce urmează după examen

(1) După încheierea probelor din cadrul examenului de bacalaureat şi după evaluarea şi notarea tuturor lucrărilor scrise, se comunică rezultatele finale pentru toţi candidaţii.

(2) Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe.

(3) Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.

(4) Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au susţinut probele de evaluare a competenţelor prevăzute în prezenta metodologie la art. 41, alin. (1), lit. A., B.,C., D.

b) au susţinut toate probele scrise prevăzute în prezenta metodologie la Art.41, alin. (1) lit. E. şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;

c) au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise precizate la alin. Art. 41, alin. (1) lit. E.

(5) Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba respectivă.

(6) Media notelor la probele scrise, menţionată la alin. (4), punctul c), se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

(7) Candidatul care îndeplineşte, cumulativ, condiţiile precizate la alin. (4) este declarat „reuşit”.

(8) Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

(9)Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate la alin.(4), precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

(10)Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

(11) Rezultatele examenului naţional de bacalaureat sunt publice.

(12) Pentru comunicarea rezultatelor finale ale bacalaureatului se întocmesc şi se afişează liste nominale care cuprind: numele şi prenumele candidaţilor, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media generală, acolo unde este cazul, participarea şi, după caz, rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor şi rezultatul final: „reuşit"/„respins"/„neprezentat"/„eliminat din examen”.

(13) Rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale nu se contestă.

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.ro: Contestațiile

(1) Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat.

(2) Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

(3) Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

(4) După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti . După aceasta, se aplică ştampila „Bacalaureat 2011 – C.Z.E.”.

(5) În cazul în care Comisia naţională de Bacalaureat decide organizarea de centre de contestaţii la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, lucrările se înaintează, prin delegat, comisiei judeţene /a municipiului Bucureşti de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării. Totodată, se transmite un borderou în care se menţionează proba de examen, disciplina, tipul de subiect, numărul de ordine al lucrărilor şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare contestată.

(6) Comisia Naţională de Bacalaureat poate stabili organizarea de centre de contestaţii la nivel regional. Componenţa comisiei de contestaţii din centrele regionale este stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul unde a fost stabilit sediul centrului de contestaţii, cu acordul Comisiei Naţionale de Bacalaureat.

(7) În cazul în care se organizează centre regionale de contestaţii, lucrările de la centrele zonale de evaluare, ale căror rezultate iniţiale au fost contestate, se înaintează, prin delegat, comisiei de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti,. Aceasta numerotează lucrările contestate, pentru fiecare probă scrisă, disciplină şi tip de subiect şi le transmite comisiei regionale de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării.

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.ro: Reevaluarea lucrărilor

(1) Comisiile judeţene/ a municipiul Bucureşti/ regionale de contestaţii reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise.

(2) Toate procedurile privind desfăşurarea activităţii în centrele zonale de evaluare sunt respectate şi în cazul comisiei judeţene de contestaţii.

(3) După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

(4) Hotărârile comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti/regionale de contestaţii se consemnează într-un proces-verbal care se semnează de către membrii comisiei şi de preşedinte.

(5) Lucrările scrise se restituie centrelor zonale de evaluare, împreună cu o copie de pe procesul-verbal. În cazul organizării centrelor regionale de contestaţii, documentele sunt predate delegaţilor comisiilor de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti din judeţele arondate centrului respectiv de contestaţii. O copie a procesului-verbal în care sunt consemnate deciziile comisiei de contestaţii este predată de comisia din centrul de evaluare, respectiv de comisia de bacalaureat judeţeană delegatului fiecărui centru de examen care a înaintat cereri de reevaluare a lucrărilor scrise. Borderourile de evaluare de la comisia de contestaţii şi procesulverbal se păstrează la sediul inspectoratului şcolar respectiv timp de doi ani.

Rezultate BACALAUREAT 2016 EDU.RO: 71% dintre elevii din anii terminali s-au înscris la BAC anul acesta

În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu, anunță EDU.ro. 114.993 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 - zi, 1.851 - seral şi 2.083 - frecvenţă redusă.

Precizăm că, potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 sunt înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a/zi şi a XIII-a). Rata de înscriere a promoţiei curente este de 71,23% (114.993 de candidaţi).

În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. 114.993 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 - zi, 1.851 - seral şi 2.083 - frecvenţă redusă. Precizăm că, potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 sunt înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a/zi şi a XIII-a). Rata de înscriere a promoţiei curente este de 71,23% (114.993 de candidaţi).