MENIU

Rezultate BAC 2016 București. Rezultatele anunțate de Edu.ro

Rezultate BAC 2016 București. Absolvenții clasei a XII-a așteaptă cu emoții afișarea notelor după sesiunea de vară a Bacalaureatului. Ministerul Educației va afișa listele cu rezultatele în cursul zilei de marți. Rămâneți pe Realitatea.net pentru a afla în timp real informații legate despre afișarea notelor, care vor fi anunțate pe Edu.ro. 

Rezultate BAC 2016 București. Ministerul Educației va publica marți, pe edu.ro, notele obținute de absolvenții clasei a XII-a la sesiunea de vară a Bacalaureatului. Cei care nu sunt mulțumiți de note și cred că ar fi meritat mai mult pot face contestații în aceeași zi, între orele 16:00 și 20:00. Pe 16 iulie vor fi afișate și listele finale cu rezultatele la sesiunea de vară a Bacalaureatului. În jur de 130.000 de elevi, absolvenți de clasa a XII-a așteaptă notele la examenul de Bacalaureat.

Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat au fost corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, prin decizie a Comisiei Naţionale de Bacalaureat. Transportul lucrărilor scrise dintr-un judeţ în cel desemnat şi aducerea lor înapoi, precum şi consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obţinute de candidaţi se fac în conformitate cu procedurile elaborate de Comisia Naţională de Bacalaureat.

REZULTATE BAC 2016 BUCURESTI EDU.RO: ultimele noutăți, minut cu minut LIVE

REZULTATELE AU FOST PUBLICATE. Intră PE EDU.RO pentru a afla nota

Anul trecut, doar 66,41% dintre elevi au luat BAC-ul. Sigur, rezultatul a fost mai bun decât cel din anul precedent, când doar 59% dintre elevi promovaseră examenul  de BACALAUREAT, dar astea nu sunt neapărat motive de mulțumire. 

Primim tot felul de informații. Spre exemplu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, informează că, după ora 13.00, liceele vor afişa la avizier listele cu mediile înregistrate la prima sesiune a BAC-ului. Probabil că celelalte inspectorate județene vor proceda la fel.

Puțin istorie, în așteptarea notelor. Știți cui trebuie să îi mulțumiți pentru iontroducerea BACALAUREATULUI? Lui Napoleon Bonaparte, care l-a introdus prin decret, în Franța, în 1801, punând astfel bazele învățământului modern în Hexagon. 

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise. Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Rezultate BAC 2016 București. Cum au fost examenele

Rezultate BAC 2016 București. Rata de participare la proba scrisă de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a fost de 96,12%. 70 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. „Mai exact, dintre cei 123.958 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe, s-au prezentat 119.147 de candidați. Au absentat 4.741 de de candidați, iar 70 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Facem precizarea ca alți 13.380 de candidați și-au echivalat proba cu note obținute în sesiuni anterioare și recunoscute în aceasta sesiune, potrivit procedurilor în vigoare”, precizează MENCS.

Cea mai de temut materie de la Bacalaureat, matematica, a fost o surpriză plăcută pentru mulţi dintre absolvenții care au susținut cea de-a treia probă a examenului maturității. Stresați la intrarea în săli, elevii au răsuflat ușurați când au văzut subiectele. Până și profesorii au recunoscut că în această sesiune, se poate lua uşor o notă mare la matematică. Nici subiectele la istorie, pentru absolvenţii profilului uman, nu au fost dintre cele mai grele.

În ceea ce privește ultima probă scrisă, examenul la alegere a profilului și specializării, desfășurată vineri, rata de participare a fost de 95,45%, 38 de candidații fiind eliminați pentru tentativă de fraudă.

Rezultate BAC 2016 București. Câți au promovat Bacalaureatul anul trecut

Rezultate BAC 2016 București. Rata de promovare a Bacalaureatului de anul trecut a fost de 67,9%, după rezolvarea contestațiilor. De asemenea, au promovat cu 7% mai mulți absolvenți de liceu decât în 2014. Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%), iar la polul opus a fost Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%).

Potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de bacalaureat au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care 100.058 (72,78%) au fost din promoţia curentă şi 6.006 (27,02%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu aceeaşi sesiune din 2014, în 2015 au fost cu 14.293 de elevi în plus care au reuşit să promoveze examenul.

În cinci judeţe - Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila, procentul de promovare din această sesiune a fost inferior celui din 2014, în timp ce în restul judeţelor s-a înregistrat o majorare de până la 11,9%.

Potrivit datelor MECS, în 2004 promovabilitatea a fost de 84,59%, în 2005 - 84,68%, 2006 - 80,48%, 2007 - 82,08%, 2008 - 78,30%, 2009 - 81,47%, 2010 - 69,30%, 2011 - 45,73%, 2012 - 44,41%, 2013 - 56,44% şi în 2014 - 60,65%.