MENIU

Rezervele valutare se evaporă

Statele lumii, mai sărace

Rezervele valutare globale au înregistrat o scădere masivă de la începutul acestui an, culminând în martie cu o valoare totală de 11.600 de miliarde de dolari. Această scădere vine după zece ani în care veniturile globale au întregistrat o creștere constantă.

Analiștii economici pun această pierdere masivă de capital pe aprecierea francului elvețian și a dolarului, ambele monede înregistrând un curs record în luna martie. Această apreciere a redus valoarea deținerilor în alte monede, inclusiv euro, potrivit bloomberg.com.

Economiile emergente se confruntă astfel cu o dificultate în majorarea lichidităților și stimularea creșterii economice, stoparea aprecierii dolarului în fața euro și scăderea cererii de obligațiuni emise de Trezoreria SUA. Băncile centrale ale țărilor emergente au cheltuit în ultimul trimestru al anului trecut 54 de miliarde de dolari din rezervele valutare prorii, suma fiind cea mai mare din 2008 încoace, potrivit unor analize a celor de la Credit Suisse.

China, deţinătoarea celei mai mari rezerve valutare din lume, a contribuit cel mai mult la scăderea rezervei globale. Potrivit datelor Băncii Chinei, rezervele valutare ale instituţiei au scăzut de la 4.000 miliarde de dolari în iunie anul trecut la 3.800 miliarde de dolari la finele anului 2014. Mai multe pe BusinessCover.ro.

Mai multe articole despre:
avere rezerve valutare