MENIU

Revoluţionarii cer confruntare cu Ion Iliescu în dosarul Revoluţiei

Liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, Doru Mărieş, a avut, marţi, o întâlnire cu Procurorul General al României şi cu procurorul care instrumentează dosarul Revoluţiei, iar la finalul întrevederii a declarat că a cerut o confruntare între revoluţionari şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

,,Eu am convingerea că, în cel mai scurt timp, vor fi puşi sub urmărire penală foarte mulţi din cei învinuiţi în decembrie '89, în frunte cu Ion Iliescu. Sunt convins că nu trece iarna fără a fi puşi sub urmărire penală. Şi spun mult când zic că nu trece iarna”, a declarat Doru Mărieş, scrie Mediafax

Liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, alături de mai mulţi revoluţionari, s-au întâlnit, marţi, cu Procurorul General al României, Augustin Lazăr, cu cei doi procurori generali adjuncţi, Bogdan Licu şi Laura Oprean, şi cu doi procurori de la Secţia Militară, pentru a discuta despre evoluţia dosarului Revoluţiei, după redeschiderea acestuia.

,,Din ceea ce am aflat, se caută documente şi se încearcă să se adune rămăşiţe ale documentelor din secţii de poliţie, din penitenciarele unde au fost duşi revoluţionarii, tot ce înseamnă document istoric, indiferent că se află la Senat, la celebrele comisii din anii ‘90 – ’94 sau pe la alte instituţii care au desfăşurat activităţi de combatere a manifestanţilor", a spus Mărieş.

Cu ocazia acestei întrevederi, Asociaţia 21 decembrie a cerut Procurorului General ca, în baza articolului 131 din Noul Cod Penal, să dispună o confruntare între revoluţionari şi Ion Iliescu, fostul preşedinte al României.

,,Membrii Asociaţiei 21 decembrie au luptat pentru victoria Revoluţiei, iar beneficiarul numărul unu al victoriei a fost Ion Iliescu, care a deturnat-o începând cu 22 decembrie (n.r. 1989), seara, practic Ion Iliescu a dat o lovitură Revoluţiei, împreună cu camarila, prin diversiunea creată, de aceea dorim o confruntare directă cu beneficiarul numărul unu al efortului, al sacrificiului celor de la Timişoara, de la Iaşi, de la Lugoj, de la Sibiu, de la Arad, de la Cluj, de la Bucureşti. Ion Iliescu 27 de ani a făcut tot ce a fost omeneşte posibil, împreună cu structurile care au tras în decembrie 1989, ca să menţină în nelucrare sau nefinalizare dosarul Revoluţiei”, a explicat Doru Mărieş.

Următoarea întâlnire între revoluţionari şi procurorii Parchetului General va avea loc pe 14 februarie, când ar putea avea loc şi confruntarea directă cu Ion Iliescu, dacă anchetatorii vor da curs solicitării Asociaţiei 21 decembrie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat în această vară decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei, după ce procurorii de la Parchetul Militar au decis în octombrie 2015 clasarea acestui dosar. Reluarea cercetărilor a fost dispusă după ce judecătorii au constatat că ancheta iniţială în acest caz a fost făcută "superficial", fără a fi analizate probele existente, iar urmărirea penală din 2004 a întrerupt prescripţia pentru toţi participanţii la fapte.

Mai multe articole despre:
Ion Iliescu revoluţionari dosarul revoluţiei