MENIU

Revoluționarii anticomuniști ar putea fi scutiți de plata impozitului auto

Un proiect de lege, iniţiat de deputatul PNL Florin Roman, depus la Parlament, propune ca persoanele care au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 să fie scutite de la plata impozitului pentru un autoturism.

Propunere legislativă modifică şi completează în acest sens articolul 469 din Legea 227/2015 - Codul fiscal.

Potrivit proiectului, nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru "mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului".

"În anul 2022, fără niciun fel de anunţ sau notificare din partea autorităţilor publice locale, beneficiarii scutirii de la plata impozitului pentru auto pe Legea 341/2004, conform prevederilor Codului fiscal, s-au văzut în situaţia de a fi obligaţi să plătească aceste taxe. Astfel, prin prezenta propunere legislativă dorim corectarea unei nedreptăţi faţă de această categorie specială a revoluţionarilor anticomunişti", se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Iniţiatorul menţionează că, potrivit prevederilor din Codul fiscal, rămâne la latitudinea administraţiilor publice locale dacă vor să acorde sau nu această facilitate care este prevăzută în Legea 341/200. El a mai menţionat că "o astfel de măsură nu a prejudiciat şi nici nu va prejudicia bugetul autorităţilor locale", iar impactul financiar ar fi unul nesemnificativ.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.