MENIU

Revoluție în lumea medicală! Vaccinul împotriva malariei va fi lansat în curând

Primul vaccin împotriva malariei este pe cale să fie lansat în trei țări africane afectate profund de aceată maladie contagioasă, a anunțat luni World Health Organization. Vaccinul - cunoscut sub numele de RTS, S - a fost elaborat pentru a proteja copiii din cea mai periculoasă formă de malarie, cauzată de parazitul Plasmodium falciparum, transmis de înțepătura tânțarilor.

Vaccinul să află în faza experimentală și a obținut un aviz științific pozitiv de la autoritatea de reglementare a Agenției Europene pentru Medicamente, a declarat Mary Hamel, coordonatoare a programului de punere în aplicare a vaccinului.

Acesta va fi testat în Ghana, Malawi și Kenya. Cele trei țări au fost selectate din cauza incidenței infecției și ratei crescute a mortalității, în special în rândul copiilor, dar și datorită programelor anti-malarie implementate pe scară largă.

 Vaccinul va fi administrat unui total de 360.000 de copii, a declarat Hamel. Aceștia vor primi trei doze pe lună la vârsta de 5 luni și o a patra doză la vârsta de 2 ani.

Conform declarației lui Hamel, vaccinul nu permite o protecție completă, dar se așteaptă să reducă numărul de cazuri de malarie, precum și severitatea lor, citează agenția DPA.

Scopul este de a proteja copiii mici, segmentul de populație cel mai expus la îmbolnăviri și deces, în timp ce maturii care se infectează, dezvoltă anticorpi odată cu înaintarea în vârstă.