MENIU

Revoluția lentilelor de contact: ce au reușit să dezvolte specialiștii

Oamenii de știință au creat primele lentile de contact robotice care îți permit să dai zoom. Aceste lentile promit să revoluționeze lumea persoanelor care au deficiențe de vedere.

Probabil vederea cu zoom ți se pare o invenție demnă de filmele SF, dar se pare că specialiștii de la University of California San Diego au reușit imposibilul. Mai exact, aceștia au creat un prototip de lentile de contact care îl lasă pe cel care le poartă să dea zoom in sau zoom out atunci când vrea să vadă mai bine un anumit lucru.

Mai mult, lentile îți permit să dai zoom in sau zoom out doar dacă clipești rapid de două ori. Astfel, aceste lentile pot schimba automat focalizarea de la obiectele din apropiere sau cele de la distanță prin detectarea mișcărilor oculare ale utilizatorului.

Cum au creat cercetătorii lentilele robotice cu zoom

Oamenii de știință au înlocuit țesutul organic cu o peliculă de polimer care își poate schimba structura atunci când este aplicat curent electric. În cazul ochiului uman materialul va detecta semnalele electrooculografice generate de ochi pentru a permite acestor lentile să aplice zoom.

Asta înseamnă că în momentul în care te concentrezi asupra unui cuvânt dintr-o carte, lentilele te vor ajuta să dai zoom, iar în momentul în care ridici privirea, acestea se vor ajusta automat, astfel încât să-ți ofere o perspectivă de ansamblu.

Însă, momentan lentilele funcționează doar într-o anumită instalație, iar componentele acesteia vor trebui miniaturizate dramatic pentru a putea fi aplicate pe globul ocular uman. Așadar, va mai trece ceva timp până când lentilele robotice vor intra pe piață.
De asemenea, cercetătorii spun că această invenție va fi foarte utilă atât pentru persoanele cu probleme de vedere, cât și pentru cele cu o vedere perfectă.

Sursa

Mai multe articole despre:
ochi lentile zoom